Peste 150 de studenţi au participat la Conferinţa Studenţească de Cercetare Aplicată în Ştiinţele Educaţiei şi Psihologie

Facultatea de Științe ale Educaţiei din cadrul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) a organizat joi Conferinţa Studenţească de Cercetare Aplicată în Ştiinţele Educaţiei şi Psihologie, ediţia a II-a.

Potrivit USV, la conferinţă au participat 150 de studenţi (licenţă, masterat şi doctorat) din domeniile Ştiinţe ale Educaţiei şi Psihologie de la USV, Universitatea Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova şi Universitatea de Stat din Tiraspol (cu sediul la Chişinău), Republica Moldova.

Din partea Universităţii sucevene, la conferinţă au participat absolvenţi ai Facultăţii de Ştiinţe ale Educaţiei de la Suceava, care au prezentat cercetările realizate pentru lucrările de licenţă şi disertaţie.

Sursa citată arată că, pe parcursul conferinţei, au avut loc prezentări în plen susţinute de profesori şi cercetători de la mai multe universităţi din ţară. Studiile prezentate au abordat teme de actualitate în cercetare precum Consecinţele pandemiei de Covid-19 asupra sănătăţii mintale – rezultate cantitative şi calitative ale unui studiu internaţional, Efectul benefic al interacţiunii sociale prin modularea activităţii cognitive şi cerebrale spontane, Dezgustul şi identitatea socială şi Relaţia dintre intimitate şi depresia postpartum. Rolul mediator al auto-eficacităţii maternale şi rolul moderator al stresului profesional al partenerului.

Conferinţa a inclus şi o dezbatere între studenţi şi absolvenţi, axată pe realizarea cercetărilor din cadrul lucrărilor de licenţă şi disertaţie.

Conferinţa a fost organizată de conf. univ. dr. Petruţa Rusu, prodecan, şi conf. univ. dr. Adina Colomeischi, decan la Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei, USV. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: