Pentru ce au votat politicienii suceveni

 Primarul Ion Lungu a votat pentru o echipă competentă, care să poată atrage fonduri europene pentru dezvoltarea ţării, a judeţului şi a municipiului

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a votat la secţia nr. 8 de la Liceul „Samuil Isopescu”. El a venit împreună cu soţia. Primarul Ion Lungu a declarat că îi îndeamnă pe suceveni să se prezinte la vot şi a dat asigurări că au fost luate toate măsurile de protecţie sanitară. Lungu a spus că a votat pentru dezvoltarea ţării. „Am votat pentru dezvoltarea României, am votat pentru dezvoltarea judeţului Suceava, am votat pentru dezvoltarea municipiului Suceava. Am votat pentru o echipă competentă care poate să facă acest lucru, poate să aducă fonduri europene. Singura şansă de dezvoltare a României este atragerea de fonduri europene la nivel naţional şi la nivel local. Am votat pentru o viaţă mai bună pentru copiii şi nepoţii noştri” a spus Ion Lungu.

Ioan Balan: Am votat cu gândul la dezvoltarea Sucevei, a Bucovinei, a României şi la o echipă capabilă să facă aceste lucruri să se întâmple

Vicepreşedintele regional al PNL, deputatul Ioan Balan, a votat la secţia organizată la Şcoala Gimnazială Nr. 2. El a spus că a votat în primul rând cu gândul la promisiunile făcute atât în campania pentru alegerile locale, cât şi din această campanie electorală, subliniind că acestea vor trebui descărcate în cei 4 ani de muncă. „Am votat cu gândul la dezvoltare, la dezvoltarea municipiului Suceava, a Bucovinei, a României. Am votat cu gândul la o echipă capabilă să facă aceste lucruri să se întâmple” a spus Ioan Bălan. El a subliniat că dezvoltarea se va face de cei care vor reuşi să atragă cât mai multe din fondurile puse la dispoziţie de UE. „Am votat gândindu-mă că tot ceea ce este de făcut este să dezvoltăm Suceava şi să nu ne plângem că nu avem resurse, pentru că UE ne-a pus la dispoziţie vreo 85 de miliarde de euro. Banii aceştia vor trebui aduşi, parte din ei, şi în Suceava, chiar în fiecare localitate din judeţ. Dezvoltarea Sucevei va trebui să se facă uniform în toate localităţile şi garanţia ca acest lucru se va întâmpla este ca noi să votăm cu cei care îşi doresc dezvoltare” a conchis Ioan Balan.

George Şoldan (TSD): Am votat pentru o Românie sănătoasă şi un trai mai bun

Liderul TSD Suceava, consilierul judeţean George Şoldan, a declarat că a votat pentru o Românie sănătoasă şi un trai mai bun. El a mai spus că a votat pentru o ţară unită, împotriva urii şi dezbinării. „Am votat pentru o Românie sănătoasă. Am votat împotriva urii şi dezbinării, am votat pentru o Românie unită, am votat pentru un viitor guvern care nu va folosi pandemia să-şi bată joc de români. Am votat pentru siguranţa unui trai mai bun” a declarat George Şoldan.

Mirela Adomnicăi: Am votat pentru a reveni la normalitate, atât din punct de vedere economic, cât şi al vieţii noastre

Fostul prefect de Suceava Mirela Adomnicăi a votat la secţia de votare organizată la Colegiul Naţional „Petru Rareş”. Ea a venit la vot împreună cu soţul. Adomnicăi a spus că a votat pentru revenirea la normalitate. „Am votat cu gândul la suceveni şi la români în general, pentru că am susţinut în toată campania electorală un program în care cred. Am votat pentru siguranţă, pentru redeschiderea şcolilor şi revenirea la normalitate. Pentru că până în 2024, în condiţii normale, nu vom mai avea alegeri şi am votat şi cu speranţa că după votul de astăzi va rezulta o majoritate care va guverna în aşa fel încât să avem această normalitate pe care ne-o dorim cu o revenire şi din punct de vedere economic şi al vieţii noastre, a fiecărui român. Mi-aş dori ca această majoritate care va rezulta să guverneze mai mult cu gândul la interesul românilor şi să ne fie mai bine tuturor, fiecăruia dintre noi” a spus Mirela Adomnicăi.

Gheorghe Flutur a votat pentru ceea ce s-a început în 27 septembrie, pentru bunăstare, siguranţă şi un trai decent

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a votat, duminică, la alegerile parlamentare, la Gura Humorului împreună cu familia sa. „Am votat pentru ceea ce s-a început în 27 septembrie. Am votat pentru dezvoltarea judeţului Suceava, pentru dezvoltarea României” a spus Flutur. El a adăugat că a votat pentru intrarea în normalitate a ţării noastre. „Am votat pentru investiţii mari, pentru viitorul acestei zone, pentru tineri, pentru cei în vârstă, pentru bunăstare, siguranţă şi un trai decent” a mai spus Gheorghe Flutur.

Preşedintele PMP Suceava, Marian Andronache, a votat pentru schimbarea care să dezvolte România

Preşedintele PMP Suceava, Marian Andronache, a votat, ieri, la secţia de votare de la USV. El a spus că a votat pentru o schimbare care să ducă la dezvoltarea României. „Am votat bine. Am votat pentru o alternativă, am votat pentru ca Parlamentul şi Guvernul României trebuie să pună umărul şi să dezvolte România, să ducem România acolo unde trebuie, în rândul primelor ţări ale Uniunii Europene, ceea ce nu s-a întâmplat până acum. De 30 de ani, România stagnează sau s-a dezvoltat foarte, foarte puţin. Nouă ne trebuie o schimbare şi am votat pentru acea schimbare. Marian Andronache a spus că a votat pentru reducerea la 300 a numărului de parlamentari, pentru alegerea primarului în două tururi, pentru eliminarea pensiilor speciale, pentru legea sănătăţii. „România trebuie să se schimbe, iar schimbarea poate să înceapă astăzi. 30 de ani eu cred că ne este de ajuns” a spus Andronache. Alături de el s-a aflat şi dr. Doru Lefter, care a spus că a votat tot pentru schimbare, pentru justiţie la lumina zilei, ca să nu se mai întâmple lucruri „noaptea ca hoţii”. „Am votat pentru creştin-democraţie şi am votat pentru dreptate pentru ţăranul român. Nu vrem să-l mai vedem umilit, nu vrem să-l mai vedem în afara pieţelor. Vrem să fie făcut ceva şi pentru ţăranul român pentru că eu, care de 30 de ani lucrez acolo, nu am văzut nicio schimbare” a arătat Doru Lefter.

George Mîndruţă (USR-PLUS): Am votat pentru o Românie modernă, o Românie cu parcurs european

George Mîndruţă, lider USR-PLUS din Fălticeni, a votat la secţia organizată la Colegiul Agricol din Fălticeni. El a spus că a fost multă emoţie la acest vot, pentru că este un vot extrem de important. „Gândurile mele au fost împărţite între Decembrie 1989, la oamenii care au murit atunci pentru ca noi să avem acum dreptul să votăm. Au fost gânduri îndreptate către 10 august, către momentul Colectiv, către Ordonanţa 13, către acea ţară în care ne dorim cu toţii să trăim. Acea ţară în care ni s-a spus că noi oamenii de rând trebuie să ne vedem de treabă, iar politică trebuie să facă numai politicienii. Numai că ei nu şi-au respectat partea lor de obligaţii. Atunci trebuie să vină oameni noi în politică şi să facă acea politică ce trebuia făcută de mult” a spus Mîndruţă. El a arătat că a votat pentru o Românie cu parcurs european. „Am votat pentru o Românie modernă, o Românie cu parcurs european” a spus Mîndruţă. Totodată, el a declarat că unii candidaţi vor obţine un număr de voturi urmând să intre în Parlament, dar a subliniat că acele voturi nu aparţin parlamentarilor, deoarece parlamentarii aparţin oamenilor care le-au dat votul şi că trebuie să se înţeleagă acest lucru.

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman: Am votat cu cei cu care sunt convins că voi face echipă bună în viitor

Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, a declarat că a avut în vedere mai mult oameni de pe listele electorale decât partide. „Am votat mai puţin liste de partid şi mai mult oameni de pe liste de partid. Am încercat să fiu obiectiv şi am încercat să fiu responsabil pentru cetăţenii mei din Fălticeni” a spus Cătălin Coman. El a spus că a votat listele pe care sunt oameni cu care va face echipă în viitor. „Datoria mea de primar este să aleg aşa cum trebuie pentru fălticenenii mei, pentru municipiul Fălticeni. În acest context am analizat cu foarte multă atenţie listele de partid şi am votat atât la deputaţi, cât şi la senatori acele liste pe care se află persoanele cu care sunt convins că voi face echipă bună în viitor pentru binele locuitorilor municipiului Fălticeni” a spus Cătălin Coman. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: