Alegeri parlamentare 2020

604.760 de suceveni au fost aşteptaţi ieri la urne, spre a-şi alege senatorii şi deputaţii

Cele 560 de secţii de votare din judeţul Suceava au fost deschise ieri dimineaţă la ora 7, fiind aşteptaţi la urne, până la ora 21, să-şi exprime votul, 604.760 de alegători din judeţ.

Potrivit prefectului judeţului, Alexandru Moldovan, toate secţiile de votare au fost preluate de preşedinţii secţiilor de votare, nefiind înregistrate „incidente majore”.

În judeţ urmează să fie aleşi 4 senatori şi 10 deputaţi.

În intervalul 6 decembrie 2020, ora 5 – 7 decembrie 2020, ora 1, alegătorii, inclusiv cei din localităţile carantinate, s-au putut deplasa la secţiile de votare/ de la secţiile de votare, fără restricţii şi fără prezentarea documentelor doveditoare ale motivului deplasării. De la această regulă au făcut excepţie persoanele izolate sau carantinate, potrivit legii, acestea având posibilitatea să îşi exercite dreptul de vot prin intermediul urnei speciale.

Alegătorii care în data de 6 decembrie, ora 21, se aflau în sediul secţiei de votare, precum şi cei care se aflau la rând în afara sediului secţiei de votare, pentru a intra în localul de vot, şi-au putut exercita dreptul de vot până cel mult la ora 23.59.

Având în vedere amploarea activităţilor organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de Covid-19, dispozitivul de ordine şi siguranţă publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri, pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiţii.

Astfel, în perioada 5-6 decembrie 2020, zilnic, aproximativ 1088 de efective MAI urma să se afle în misiuni pentru asigurarea măsurilor de pază, protecţie, ordine şi siguranţă publică, pentru intervenţia efectivă la eventualele incidente, precum şi pentru monitorizarea traficului.

De asemenea, poliţiştii rutieri au fost în teren, organizând filtre rutiere pentru monitorizarea traficului şi pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite în context electoral.

În judeţ, prezenţa până la ora 10 a fost mai mică cu 0,5% faţă de acum 4 ani

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare în judeţul Sueava a fost ieri, la ora 10, cu 0,5% mai mică faţă de alegerile parlamentare din 2016.

Astfel, până la ora 10 în judeţ au votat 24.010 alegători, reprezentând 3,97%. Dintre aceştia, 2.682 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar 9 cu urna mobilă.

În 2016, până la ora 10 în judeţ votaseră 4,47% dintre persoanele cu drept de vot.

Până la ora 14 au votat 14,48% dintre alegătorii din judeţ

Prezenţa la vot la alegerile parlamentare rămânea scăzută ieri, în judeţ, până la ora 14.

Astfel, în primele 7 ore ale scrutinului electoral, veniseră la urne 87.593 alegători, reprezentând 14,48%. Dintre ei, 5.467 au votat pe liste suplimentare, iar 369 cu urna mobilă.

În mediul urban votaseră 38.998 de persoane, iar în mediul rural, 48.595.

Se putea constata că cea mai mare parte a alegătorilor o reprezentau persoanele cu vârste de peste 45 de ani.

La alegerile parlamentare din 2016, până la ora 14, votaseră în judeţ 113.996 de alegători, reprezentând 19,33% din total.

Până la ora 16, 66% dintre sucevenii care votaseră erau din categoria de vârstă de peste 45 de ani

Doar 20,52% dintre alegători participaseră, până la ora 16, la alegeri în judeţul Suceava.

Astfel, până la ora 16, votaseră 124.123 de suceveni. Dintre ei, 52.806 au fost din mediul urban, iar 71.317 din mediul rural.

7.199 de alegători au votat pe liste suplimentare, iar cu urna mobilă, 696.

Dintre alegătorii suceveni, 65.378 erau bărbaţi, iar 58.745 erau femei.

Pe grupe de vârstă, 9.749 de alegători aveau vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, 13.257 – între 25 şi 34 de ani, 18.892 –vârste între 35 şi 45 de ani, 50.070 – vârste între 45 şi 64 de ani, iar 32.155 aveau vârste de peste 65 de ani.

Dintre cei care votaseră până la ora 16, 66,24% erau cu vârste peste 45 de ani.

În 2016, la alegerile parlamentare, până la ora 16 votaseră 160.070 de alegători, reprezentând 27,14% la sută din electoratul judeţului.

Un sfert dintre alegătorii suceveni s-au prezentat la urne până la ora 18

Doar 25,51% dintre alegători au participat la vot până la ora 18, în judeţul nostru.

Astfel, îşi exercitaseră dreptul de vot 154.309 de suceveni, dintre care 8.899 votaseră pe liste suplimentare, iar 838 cu urna mobilă.

Dintre alegătorii din judeţ, 65.671 erau din mediul urban, iar 88.638 din mediul rural.

În 2016, la alegerile parlamentare, până la ora 18 votaseră 196.202 de alegători, reprezentând 33,27 % la sută din electorat. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: