Producătorii care vând în afara Pieţei Centrale a Sucevei nu ştiau ieri când se va redeschide la interior piaţa agroalimentară, plângându-se că este foarte frig afară şi că atât ei, cât şi produsele expuse îngheaţă.
Într-o incursiune la Piaţa Centrală, News Bucovina a discutat ieri cu cei care vând în aer liber produse agricole.
Aceştia spuneau că, după unele voci, piaţa s-ar redeschide la interior de vineri, sau sâmbătă, sau luni. Dar nu aveau ştiinţă despre vreun anunţ oficial.
Ei susţin că măsura de închidere a pieţelor a fost proastă şi au arătat că în supermarketuri lumea se înghesuie, în timp ce în piaţă nu.
Oamenii au spus că nu vând nimic din ceea ce expun, pentru că e frig, clienţii evitând să vină în aceste condiţii la cumpărături în piaţă. (N.B.)
Inchiderea pietelor a fost o decizie de mercenar rudimentar, a lui Iohanis cu pnl/usr-ul sau , vanduti intereselor straine antiromanesti !!!!
Romanii adevarati trebuie sa iasa la vot si sa nu voteze partidele lui antiromanesti pnl/usr , PENTRU A NU-L LASA PE ACEST JALNIC MERCENAR IOHANIS SA-SI ACAPAREZE SI PARLAMENTUL SAU DE MARIONETE , PENTRU CA AVAND PUTEREA TOTALA IOHANIS NE VA DISTRUGE SI VINDE TARA , DUPA CUM SE VEDE CA A INCEPUT DE 6 ANI DE CAND L-AU PUS IN FUNCTIE STAPANII SAI EXTERNI CU INTERESE ANTIROMANESTI !!!!!
Iohannis tremură pentru pielea lui și i se citește frica în ochi.
I se rupe de România și de PNL, îi pasă DOAR DE EL!
IOHANNIS-PNL se teme de ::
Săracii țării, lăsați fără mijloace de trai,
Pensionarii furați la pensie de Guvernul Iohannis-Orban,
Părinții copiilor a căror alocație nu a fost mărită și a celor lăsați fără tablete de Guvernul Iohannis-PNL,
Șomerii și familiile lăsate în prag de iarnă fără mijloace de trai de Guvernul Iohannis-PNL,
Micii producători, scoși din piețe de Guvernul Iohannis-PNL în favoarea marilor retaileri,;Bolnavii de diabet, tiroidă și cancer, cărora Guvernul Iohannis-PNL le refuză medicația și asistența medicală,,
Medicii, asistentele, ambulanțierii, medicii de familie, trimiși la luptă fără protecție de Guvernul Iohannis-PNL,
Bugetarii cărora li se promite tăierea veniturilor,
Credincioșii României, datori a vota împotriva Guvernului necredincios și antinațional Iohannis-PNL.
Ieșiți la vot, mobilizați-vă prietenii, vecinii și colegii, îndemnați-i la un BOICOT al PNL la alegerile din 6 decembrie, pentru a pune punct Experimentului-România!
Eliberați România de PIROMANII trădători de neam, boicotând PNL! Votați partide ce respectă familia tradițională și valorile creștine ale neamului românesc!
Așa să ne ajute Dumnezeu, Țara și Neamul Românesc!