DSP Suceava a mai primit încă 25.600 de doze de vaccin antigripal tetravalent

> În judeţ s-au vaccinat, până în prezent, circa 20.000 de persoane

Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, consilier Gabriela Băncilă, a anunţat, ieri, că în cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită din sezonul epidemic 2020-2021, Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Suceava a primit în 25 noiembrie şi 3 decembrie 2020, câte o nouă tranşă de vaccin antigripal tetravalent, respectiv câte 15.600 şi 10.000 doze, însumând astfel un total de aproximativ 70.000 doze vaccin antigripal.

Până în prezent, în judeţul Suceava s-au vaccinat împotriva gripei aproape 20.000 persoane din categoria celor vulnerabile.

Gabriela Băncilă a reamintit că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă a persoanelor cu risc ridicat de îmbolnăvire: persoane cu vârsta de peste 65 ani, persoane cu boli cronice, în special boli cardiovasculare, respiratorii, metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, femei gravide, personal medical, conform strategiei Ministerului Sănătăţii şi a recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: