Mai mulţi suceveni au nevoie de ajutorul financiar la încălzirea locuinţei

>În această toamnă au fost depuse 504 de dosare, cu 69 mai multe în comparaţie cu un an în urmă

Primăria Suceava a încheiat acţiunea de preluare a dosarelor pentru acordarea sprijinului financiar la încălzirea locuinţei în sezonul rece 2020-2021. Anunţul a fost făcut de Ion Lungu, şeful executivului sucevean, care precizează că termenul-limită a fost data de 20 noiembrie, însă cu menţiunea că cei care vor solicita ulterior ajutorul vor va avea parte de acesta numai începând cu luna următoare celei în care cererea a fost formulată.

„Vom acorda un număr de 504 ajutoare” a spus Lungu, arătând că s-au adunat cu 69 de dosare mai multe în comparaţie cu noiembrie 2019. Astfel, la compartimentele specializate ale Primăriei au fost luate în evidenţă şi analizate 363 de documentaţii ale sucevenilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare, 95 de cereri pentru încălzirea cu gaze naturale, 52 ale posesorilor de sisteme cu combustibili solizi sau lichizi, precum şi încă 5 de la proprietarii care folosesc radiatoare electrice.

Pentru acordarea ajutorului la încălzirea locuinţelor cu gaze naturale, energie electrică, precum şi a celei cu combustibili solizi sau petrolieri, limita venitului net pe membru de familie este de 750 lei pe lună, atât în cazul familiilor, cât şi în cel al persoanei singure. Sprijinul pentru încălzirea locuinţei cu radiatoare electrice se acordă doar în situaţia în care acesta este principalul sistem de asigurare a căldurii folosit de către solicitant.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: