Senatorul PSD Ioan Stan:

Iohannis şi Guvernul Orban vând românilor iluzia unui vaccin anti-Covid-19, la fel ca în primăvară, când le ofereau iluzia că vor pregăti spitalele ţării de lupta cu pandemia

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, printr-un comunicat de presă, că preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul PNL ignoră sănătatea românilor şi că doar dau iluzii că se pregătesc pentru distribuirea unui vaccin anti-Covid, la fel cum în primăvară spunea că pregătesc spitalele pentru lupta cu pandemia.

Vă prezentăm comunicatul senatorului PSD Ioan Stan. (N.B.)

Toate datele ne arată că românii văd, simt şi înţeleg dezastrul produs de PNL în acest an de guvernare. Numărul tot mai mare de îmbolnăviri, aproape 11.000 de decese, măsurile haotice, dictate doar de interesul politic, lipsa de omenie, toate acestea au demonstrat întregii ţări incompetenţa guvernării PNL-iste. De aceea, nimeni nu mai crede în promisiunile disperate ale lui Iohannis şi ale lui Orban. Asta înseamnă că PNL va primi ceea ce merită la vot din partea românilor.

Asta pentru că românii vor un Guvern care să limiteze răspândirea acestui virus, românii vor să-şi reia viaţa. Vor să-şi ducă copii la şcoală, să meargă la piaţă, să aibă un loc de muncă sigur şi o pensie decentă. Adică vor să aibă siguranţa zilei de mâine. Acum, cu Orban şi Iohannis, nu au nicio perspectivă. Au doar promisiuni despre cum va fi peste 4 ani, dar nimic pentru azi sau mâine.

Pentru a mai câştiga capital electoral, Iohannis şi Orban recurg la o strategie detestabilă promiţându-le românilor că în cel mai scurt timp, dacă rămân ei la putere, vor aduce vaccinul împotriva SARS-CoV-2 în ţară. Dar fac asta uitând să spună oamenilor că vaccinul nu este încă finalizat. Ba mai mult, din ce ştim până acum, respectivul vaccin trebuie ţinut la temperaturi de 80 de grade. Or Guvernul PNL nu s-a gândit din timp să doteze sistemul sanitar cu sisteme frigorifice specifice, vitale în asemenea situaţii, ca să nu mai vorbim despre incapacitatea actuală de a transporta corespunzator acest vaccin ţinând cont de particularităţile pe care le are. Practic, Iohannis şi Guvernul Orban vând românilor iluzia unui vaccin anti-Covid-19, la fel ca în primăvară, când le ofereau iluzia că vor pregăti spitalele ţării de lupta cu pandemia. De altfel, această guvernare a probat deja, în competiţia pentru materiale sanitare cu ţările europene, că a adus în România cele mai proaste măşti, la cele mai mari preţuri. Asta numai ca să poată fura ei mai mult, ignorând că în joc e însăşi sănătatea românilor. Aşa că de ce să-i credem că vor găsi soluţii eficiente pentru a transporta, depozita şi distribui corespunzător acest vaccin?

Cu alte cuvinte, Guvernul Orban este mai periculos decât Covid-ul. Dar, în cazul lui, românii au la dispoziţie un vaccin: votul anti-Orban din 6 decembrie! 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: