Senatorul PSD Ioan Stan:

Cei din PNL nu au dublat alocaţiile copiilor, nu au mărit nici pensiile conform legii

> Cine mai poate avea încredere în această guvernare atunci când spune că anul viitor nu va creşte taxele?, se întreabă senatorul

 Preşedintele PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a atras atenţia, miercuri, că actuala guvernare nu a dublat alocaţiile copiilor, nu a majorat pensiile conform legii, cu toate că a avut bani pentru „puşculiţa electorală”, şi se întreabă cine mai poate avea încredere că, dacă vor continua guvernarea, liberalii nu vor majora taxe şi nu vor tăia salarii şi pensii.

Vă prezentăm integral declaraţia senatorului PSD Ioan Stan. (N.B.)

Suntem aproape de sfârşitul anului şi iată că alocaţiile copiilor tot nu s-au dublat. Asta pentru că Iohannis, PNL, USR şi PMP blochează dublarea acestora. Iohannis a retrimis legea la reexaminare, iar senatorii PNL, USR şi PMP au blocat dezbaterea ei, pentru a nu intra vigoare. Asta s-a întâmplat luni, când senatorii celor trei partide nu au asigurat cvorumul necesar pentru ca legea menţionată să fie discutată. Aşa înţeleg parlamentarii USR, PNL şi PMP să lucreze pentru români: sabotând tot ce este în folosul acestora!

Cel mai des invocat motiv de aceştia pentru a nu creşte alocaţiile este acela că nu sunt bani la buget. Adevărul este că nu au interes pentru a pune în practică respectiva lege. Acolo unde are interes, PNL-ul găseşte soluţii. Astfel, putem observa că au identificat resurse bugetare pentru plata anticipată a unor obligaţii către clientela lor de partid (fraţii Micula, samsarii PNL cu titluri de proprietate etc.), dar zic că nu au bani pentru copii. Au avut bani pentru creşterea bugetelor serviciilor secrete, dar susţin că nu au bani pentru copii. Au găsit bani să reducă taxele pentru bănci şi marile corporaţii din asigurări sau energie, dar spun mai departe că nu sunt bani pentru copii. Au găsit bani pentru puşculiţa electorală, prin fondul de rezervă al premierului, dar continuă să afirme că n-au bani pentru copii. Ca să nu mai discutăm despre achiziţiile la suprapreţ făcute de acest Guvern pentru „binele românilor” pe perioada stării de urgenţă şi nu numai. Pentru toate acestea s-au găsit bani, dar pentru copii ţării, NU!

Având în vedere că şi-au încălcat promisiunea faţă de copii, că nu au mărit nici pensiile conform legii şi multe alte minciuni, cine mai poate avea încredere în această guvernare atunci când spune că anul viitor nu vor creşte taxele? Aşa au minţit atunci, tot aşa mint acum. Şi nu doar că vor mări taxele, dar după cum ne-au învăţat data trecută când au fost la putere, vor tăia şi din puţinul avut de români, reducând salarii, impozitând pensii, mărind TVA-ul ş.a.m.d. Toate astea nu pentru că trebuie, ci pentru că nu sunt capabili să guverneze pentru bine românilor.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: