Carte despre minunile Sf. Ioan cel Nou de la Suceava

> Minunile, reuşitele sau ajutorul simţit de credincioşi în urma rugăciunilor la Sf. Ioan cel Nou de la Suceava vor fi incluse într-o carte despre minunile acestui sfânt > Credincioşii sunt rugaţi să consemneze aceste reuşite şi să le transmită Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor

 Credincioşii care în urma rugăciunilor către Sf. Ioan cel Nou de la Suceava au simţit personal că s-au înfăptuit minuni, că au avut reuşite sau au fost ajutaţi, sunt îndemnaţi de arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Calinic, să le transcrie şi să le depună în cutia de lângă racla cu moaştele sfinte, urmând să fie incluse într-o carte.

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a anunţat recent că, având în vedere raportul Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, va fi elaborată o nouă lucrare despre viaţa şi minunile Sf. Ioan cel Nou de a Suceava.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, născut în jurul anului 1300 în Cetatea Trapezunt, a suferit moarte de martir, pentru că nu a vrut să se lepede de dreapta credinţă, în jurul anului 1330, în Cetatea Albă din sudul Basarabiei.

Minunile săvârşite imediat după martiriul său l-au determinat pe domnul Alexandru cel Bun al Moldovei să aducă sfintele lui moaşte la Suceava, la începutul domniei sale. Vestea minunilor pe care moaştele Sfântului Ioan cel Nou le-au înfăptuit în decursul timpului a străbătut întreaga lume ortodoxă.

Tradiţia istorică şi mărturiile consemnate în cărţile care s-au scris despre viaţa şi mucenicia Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava surprind noianul binefacerilor primite de creştinii care i-au cerut ajutorul.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava este o permanenţă spirituală în viaţa noastră, fiindcă pe cei osteniţi îi odihneşte, pe cei slabi îi întăreşte, pe cei întristaţi îi mângâie, pe cei căzuţi îi ridică, dându-le curaj şi încredere.

Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, patronul şi ocrotitorul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, este prezent în mijlocul nostru prin sfintele sale moaşte, aducându-ne pace, bună voire şi mângâiere, întărindu-ne în credinţă şi chemându-ne la fapte bune, pornite din dragoste şi din recunoştinţă.

„În vederea redactării unei noi lucrări în care să fie consemnate minunile săvârşite de către Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava în ultimii ani, îi rugăm pe toţi dreptmăritorii creştini să consemneze în scris ce minuni au simţit personal că au fost săvârşite, cum au fost ajutaţi în momentele grele ale existenţei lor ori ce reuşite au avut în urma rugăciunilor făcute la moaştele Sfântului Ioan cel Nou” se arăta într-un comunicat al Arhiepiscopiei.

Totodată, s-a precizat că toate aceste consemnări vor fi introduse în cutia special amenajată lângă racla cu sfintele moaşte, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” – Catedrala Arhiepiscopală a Sucevei şi Rădăuţilor (sau vor fi transmise la Centrul Eparhial – Sectorul Cultural, pe adresa constantin.oprea@arhiepiscopiasucevei.ro), consemnări ce vor fi apoi tipărite în lucrarea „Minunile Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava”. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: