Kremlinul explică de ce Putin nu s-a vaccinat până în prezent

Preşedintelui rus Vladimir Putin nu i-a fost administrat încă vaccinul împotriva Covid-19 dezvoltat de centrul Gamaleia din Moscova pentru că preparatul se află încă în proces de testare, a explicat ieri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de dpa.

„Şeful statului nu poate participa la vaccinare ca voluntar”, a spus Peskov într-o declaraţie citată de TASS.

Rusia a fost prima ţară care a înregistrat un vaccin împotriva Covid-19 destinat utilizării în masă. Vaccinul Sputnik V constituie în prezent obiectul unor teste avansate, pe 400.000 de voluntari.

„Preşedintele nu poate folosi un vaccin necertificat”, a spus Peskov, adăugând că perioada de testare se va încheia în curând, iar Putin ar putea decide apoi dacă va utiliza vaccinul.

 Putin a aprobat personal testarea vaccinului, afirmând că una din cele două fiice ale sale s-a vaccinat cu succes, fără a prezenta vreun efect secundar mai grav decât o uşoară febră temporară.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI