Papa Francisc afirmă într-o nouă carte că poate empatiza cu bolnavii din unităţile de terapie intensivă care se tem că ar putea muri din cauza Covid-19 după experienţa prin care a trecut în tinereţe, când i-a fost extirpată o parte dintr-un plămân în urma unei infecţii, relatează Reuters.
Ziarele italiene au publicat ieri fragmente din noua carte „Let Us Dream: The Path to a Better Future”, înainte ca aceasta să fie publicată, luna viitoare.
În carte – o conversaţie cu unul dintre biografii săi, britanicul Austen Ivereigh – papa Francisc vorbeşte în termeni foarte personali despre momentul în care s-a aflat între viaţă şi moarte. „Ştiu din experienţă sentimentul celor infectaţi cu coronavirus, care se luptă să respire în timp ce sunt conectaţi la un ventilator”, a spus el. „(Această experienţă) mi-a schimbat modul de a privi lucrurile”, a spus el. „Luni de zile nu am ştiut cine sunt, dacă voi trăi sau dacă voi muri şi nici chiar medicii nu ştiau. Îmi aduc aminte că am îmbrăţişat-o pe mama într-o zi şi am întrebat-o dacă o să mor”, a relatat papa Francisc.
Suveranul pontif a povestit cum o călugăriţă care lucra ca asistentă i-a salvat viaţa dublându-i în secret dozele de penicilină şi streptomicină prescrise de un medic. „Datorită contactului ei regulat cu bolnavii, ştia mai bine decât medicul ce aveau nevoie pacienţii şi a avut curajul de a pune această experienţă în practică”, a mai spus papa Francisc.
Comentarii