În spitalele din judeţ, 377 pacienţi cu Covid-19

> Dintre aceştia, 81 sunt în stare severă sau gravă > 109 persoane sunt suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2

 În spitalele din judeţul Suceava erau internaţi ieri 377 de pacienţi Covid-19, iar numărul total al persoanelor suspecte de infecţie cu SARS-CoV-2 era de 109, a anunţat luni Prefectura Suceava, care a menţionat că numărul sucevenilor declaraţi vindecaţi de Covid-19 era 9.756.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 29 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 20 de persoane, declarate vindecate.

Din totalul celor 542 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 220 erau diagnosticaţi cu Covid-19, 85 se aflau în zona tampon, iar 237 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 220 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19, 122 prezintă forme medii ale bolii; 17 – forme uşoare; 65 – forme severe; 16 prezentau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI, 11 pacienţi fiind ventilaţi.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, ieri, de 389 paturi libere, dintre care 45 pentru pacienţi Covid-19, 250 în sectorul non-Covid şi 94 pentru zona tampon. La unitatea ATI erau disponibile 4 paturi libere pentru pacienţi Covid. De asemenea, erau 34 ventilatoare libere, dintre care 20 pentru pacienţii Covid-19.

La Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 79 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 8 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc – 21 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 6 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

La Spitalul Municipal Vatra Dornei – 14 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19.

La Spitalul Orăşenesc Gura Humorului – 28 de pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 9 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

La Spitalul de Boli Cronice Siret – 15 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi o persoană suspectă de infecţie cu noul coronavirus.

„Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări” a precizat Prefectura. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: