Cine se caţără pe cadavre?

Până acum, orice creştere a numărului de contaminaţi şi decese produce o explozie de satisfacţie liderilor PSD care au astfel motivaţia să acuze partidul de guvernământ de incompetenţă şi lipsă de acţiune în combaterea pandemiei. Că doar vin alegerile şi au nevoie de voturi. Tocmai de aceea, printr-un cinism grotesc, prin mătrăşirea în Parlament a legilor şi a ordonanţelor referitoare la starea de urgenţă şi la starea de alertă, cu ajutorul CCR şi al Avocatului Poporului, au provocat ei înşişi o creştere accentuată a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus. De amintit doar golirea spitalelor şi a locurilor de carantinare după intervenţia CCR, când peste 45.000 de purtători de virus au scăpat oficial la „libertatea“ de a-şi infecta părinţii, fraţii şi prietenii. Unde sunt procurorii statului român?

Nici protestele legate de „botniţă“ şi medicii torţionari care îi obligă pe bolnavi să stea în spitale împotriva voinţei(?) lor nu au altă cauză decât intervenţia în acest sens a majorităţii parlamentare şi a Avocatei Poporului(!). De remarcat unicitatea situaţiei româneşti la nivel european: niciunde nu s-a mai pomenit ca o entitate a statului să nu susţină o măsură corectă în sprijinul sănătăţii populaţiei.

Cu toate aceste tragedii de ei înşişi provocate, liderii PSD îi acuză pe alţii de consecinţele dezastruoase ale propriilor iniţiative, cel mai la îndemână fiindu-le guvernanţii şi preşedintele. Nu că ar fi aceştia perfecţi. Aşa au procedat de la Ion Iliescu încoace toate formaţiunile politice ieşite din pufoaica fesenistă: niciodată nu şi-au recunoscut măcar o parte din vină, găsind întotdeauna alţi ţapi ispăşitori. Astfel, eram săraci după ’89 că PNL, PNCD, PSDR, recte Cîmpeanu, Coposu, Raţiu şi Cunescu, împreună cu Regele Mihai şi burghezo-moşierimea au exploatat şi vândut ţara, punând-o la dispoziţia capitalului imperialist, cel mai periculos fiind acela american; de mineriade vinovaţi erau „cămăşile verzi“ şi studenţii, nu servitorii lui Iliescu care l-au adus pe Miron Cozma cu ortacii să le scoată democraţia din cap, stâlcindu-i în bătaie… Şi să planteze trandafiri.

Să înţelegem că PSD este un vajnic susţinător al Constituţiei, al democraţiei şi al libertăţii? Nu cumva tot ei îl alergau pe prim-ministrul Petre Roman împreună cu acelaşi „Luceafăr al huilei“ prin subsolurile Palatului Victoria, neştiind cum să-l mătrăşească mai repede? Sau cu marşul aceluiaşi „mare patriot“ spre Bucureşti în fruntea hoardelor minereşti, în aplauzele tovarăşilor, ca „să-l scoată de barbă“ pe preşedintele Emil Constantinescu de la Cotroceni în 1999? Cică aveau şi funia pregătită!

Mai anţărţ au progresat… Au renunţat la mineri, că nu de alta, dar ne scoteau din Europa, şi i-au pus pe jandarmi şi poliţişti să-i cotonogească pe demonstranţi la 10 august, să-i intoxice cu gaze lacrimogene şi să-i stropşească cu tunuri de apă. Să se sature de proteste. Halal vitejie, domnilor jandarmi şi politicieni comanditari! Acum caută cu înfrigurare motive de scăpare din faţa instanţelor, dar nu va mai fi ca pe vremea Rodicăi Stănoiu.

Cu acuzele însă merg şi mai departe: l-au promovat pe Iohannis din neamţ „străin de neam şi ţară“, care „ne-a predat“ Angelei Markel, „Mălai-Mare“, Hitler, „ficusul de la Cotroceni“, 6 case luate cu japca de la românaşi, cel ce a vândut copii de români străinilor, insul „neînstare să aibă şi el copii ca toată lumea“, iată-l acum în postura de „căţărător pe cadavre“.

Are atribuţii constituţionale în domeniul sănătăţii? Nici vorbă, dar vrea să ajute guvernul şi populaţia să treacă mai uşor peste această tragedie. De ce nu pun umărul şi vitejii luptători pentru libertate şi democraţie, Marcel Ciolacu, Victor Ponta, Călin Popescu-Tăriceanu… să scăpăm mai repede de nenorocire? Ba din contra: scornesc zilnic fel de fel de proiecte de legi pentru a zădărnici sacrificiile bieţilor medici şi a lăsa guvernul fără bani.

Or, cu ipocrizia şi manipularea nu mai ţine ca altă dată. Electoratul nu mai este acelaşi de acum 4 ani, când ajunseseră la 46%. Şi totuşi speră că acuzându-i pe alţii că se caţără pe cadavre şi criticând de pe margine, batjocorind, manipulând, făcând mişto de preşedinte, de prim-ministru… vor câştiga alegerile din 6 decembrie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: