Administratorii de imobile sunt obligaţi la 720 de ore de formare profesională

>Prin „programul de educaţie” este urmărită „profesionalizarea acestora, în scopul prestării unor servicii în interesul proprietarilor”

 Consiliul Local Suceava va aproba o hotărâre de atestare a 41 de persoane fizice care au obţinut certificate de calificare în vederea dobândirii calităţii de administrator de condominiu. În cauză sunt persoane atestate anterior pentru desfăşurarea activităţii de administrator de imobile, dar în cazul cărora noile reglementări legale au impus absolvirea unor cursuri de specialitate. „Administratorii care deţin atestat de administrator de imobil trebuie să urmeze cursul de calificare profesională de administrator de condominii, în conformitate cu noul standard ocupaţional care a fost actualizat prin introducerea ocupaţiei de administrator de condominii pentru care este necesar un program de educaţie şi formare profesională cu o durată totală de 720 de ore” se arată în fundamentarea proiectului de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei deliberativului local. Atestatul este actul care dovedeşte calitatea de administrator de condominii, prin care persoanele fizice care deţin certificate de calificare sunt atestate de către primar, la propunerea compartimentelor specializate în sprijinirea, îndrumarea şi controlul asociaţiilor de proprietari. Atestatul este emis în baza certificatului de calificare profesională pentru ocupaţia de administrator de condominii, conform Legii nr. 196 din 2018 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, cât şi a cazierului judiciar care atestă că solicitantul nu a suferit nicio condamnare, în urma unei hotărâri judecătoreşti rămase definitive, pentru o infracţiune de natură economico-financiară. Unul dintre principalele obiective ale legii este „profesionalizarea în scopul prestării unor servicii în interesul proprietarilor”. Atestatul este valabil 4 ani de la data emiterii, putând fi reînnoit în aceleaşi condiţii în care a fost emis.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: