A plecat Maestrul

Omul fantastic, omul providenţial, cel care ştia să zâmbească şi în cele mai dificile momente, un aristocrat prin definiţie, scriitorul, ziaristul Ion Paranici a plecat din lumea pământeană. A fost primul redactor-şef al cotidianului Crai nou din Suceava.

Ultima dată ne-am văzut la festivitatea de decernare a premiilor Fundaţiei Culturale a Bucovinei. Deja îmi este dor şi mă plec sfioasă în faţa acestui titan al presei sucevene. M-a încurajat ani la rând să scriu. Viaţa tumultuoasă de la ziar nu-i permitea să se retragă şi să scrie. Îi încuraja pe alţii, îi susţinea pe alţii în zbaterea lor pentru cuvântul tipărit.

Născut în 1937, la Tişăuţi, avea să publice în volum abia în anul 1995. Se risipise prin ziare, dar acum sosise vremea să se recompună. În 1999, la Editura Junimea, apărea cartea “Vă sunt anotimp”. Cu trei ani înainte, Adrian Dinu Rachieru avea să scrie în volumul „Poeţi din Bucovina”: “Ceea ce ne interesează la fostul absolvent al Filologiei ieşene ar fi tocmai prestaţia lirică. În pofida unor colaborări la câteva reviste importante ale ţării Ion Paranici acuză sfiiciuni editoriale greu de imaginat şi de explicat într-o vreme în care boala autorlâcului face, la noi, ravagii. Caligrafia delicată a versurilor sale probează semnele unei vârste, trecerea în alt anotimp, fără a alunga firul erotic. Nu vezi că în iarnă cobor / Şi mă taie argintul râsului tău? – citează Dinu Rachieru din poezia lui Ion Paranici. Om al pământului, el cinsteşte într-un Triptic palmele tatei “ce au uitat să doarmă”. “Fără a fi neapărat spectaculos, fără a se îndatora furiilor tehnice de ultimă oră, Ion Paranici va fi – dacă va încumeta să se înfăţişeze cu un volum – o surpriză” era de părere criticul literar. La rândul său, universitarul Mihail Iordache afirma: “Starea de echilibru, cu toate riscurile şi dramele nevăzute pe care le implică, este condiţia către care aspiră sau pe care o comunică poeziile lui Ion Paranici – reflex al adeziunii la modelele clasicităţii: de aici, logica şi consecvenţa structurilor simbolice şi a metaforelor pe care le găsim în textele sale”.

„Se face ziuă-n poeme / şi iar mă vindec de-ndoieli / Până când simt că mă arde / Lama de cuţit a adevărului / Anotimpuri mă sapă adânc? Sălbatic e mersul / Când mă strigă fântânile/ Bântuite de umezi uitări / În cuvinte e amiaza nebună / Setea-i o umbră de cântec / Cine mă poate aduna de pe răni / Fără să-l doară / Numele meu e răstignit pe o carte?” – am citat din poezia “Cine mă poate aduna”. În urmă cu 5 ani, la Editura Muşatinii îi apărea cartea „Din cele câte au fost”, considerată de scriitorul Ion Drăguşanul „O revoltă a înţelepciunii, dar şi o înţelepciune a revoltei, din partea unui ziditor de cuvinte. «Supus împătimirii jurnalistice», Ion Paranici a «pus cuvinte şi idei la lucru», le-a «făcut să se bucure sau să se încrunte, să mediteze şi să pledeze pentru întruparea binelui», într-un timp social al jalnicei alienări, în care «neodihna condeiului, a cuvântului aspirând la cerneala de tipar» par să piardă din sacralitate”.

 Iată poezia intitulată „Triptic”, dedicată tatălui, din volumul „Vă sunt anotimp”: „Noaptea ai plecat în grădină / Să vezi ce mai fac rădăcinile copacilor / Şi ai rămas cu ele/ Să schimbi o vorbă pentru cerul dintre muguri / De atunci mă tem să muşc din mere / Să nu înţelegi/ Cum am albit lângă privirile mamei / Sfânta uimire a neodihnitului vers / De aceea când livezile dau în floare / Pomii umblă desculţi prin sufletul meu / Şi mă doare / Ca un abecedar al pământului / Îţi simt palma pe umăr / De-ngândurare prea grea / Şi de drumuri întoarse în ele / Îmi cutremură sângele / Luciditatea mâinilor tale / Ce-au uitat să adoarmă / În verile cu gura uscată / Când apele setea îmi beau / Şi viscol de albe cuţite mă fac/ Bătrâne copac / Iar mă reţii în pacea mersului tău / Şi-mi potriveşti inima / După respiraţia frunzelor”.

Sacră şi definitorie poezie pentru toată existenţa celui care a fost Ion Paranici.

Când l-am văzut prima dată pe domnul Ion Paranici, m-a privit cu imenşii lui ochi albaştri, cu indulgenţă şi înţelegere pentru nebunia mea tinerească. Aşa va rămâne în mintea mea pentru totdeauna. Eu îmbătrânesc, dar Ion Paranici va rămâne tânăr.

Vă mulţumesc, maestre, pentru forţa pe care mi-aţi dat-o!

Dumnezeu să vă aibă în pace!

Print Friendly, PDF & Email
Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: