PSD Suceava 2020

Cuvinte care zidesc

Iubire, Dăruire, neuitare şi sensibilitate

Pe apa Şomuzului, în Florenţa românilor, cum a fost numită urbea care adăposteşte un tezaur spiritual rar întâlnit, Colegiul Naţional Nicu Gane  a împlinit 150 de ani de istorie.

Numit la începuturi gimnaziul Alexandru Ioan Cuza, apoi Alecu Donici, devenit liceu şi în ultima perioadă colegiu naţional, s-a bucurat de profesori mari şi elevi pe măsură, unii dintre ei cărturari, scriitori, academicieni, colaboratori la diferite instituţii şi publicaţii de prestigiu (Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Aurel Băeşu, Anton Holban, Vasile Ciurea, Sorin Gorovei, Ion Irimescu, Jules Cazaban, Grigore Vasile Birlic, Mihai Şerban, Horia Lovinescu, Constantin Ciopraga, Nicolae Labiş, Grigore Ilisei, Şt. S. Gorovei şi mulţi alţii).

În Fălticeni osteneşte doamna profesor Mioara Gafencu, de o viaţă întreagă cadru didactic la Colegiul Naţional Nicu Gane, cunoscătoare a istoriilor vechi şi noi. Dacă altădată Eugen Dimitriu le stăpânea, nu cred că altcineva decât doamna Mioara Gafencu le păstrează acum într-un tezaur preţios al inimii.

Cu prilejul sărbătorii de la începutul lunii noiembrie a Colegiului Naţional Nicu Gane, profesoara Mioara Gafencu a oferit cititorilor trei cărţi (lucrări), scrise în jurul aceluiaşi subiect, prestigioasa şcoală care a împlinit un veac şi jumătate. Şi altădată au scris despre amintita instituţie diverşi autori, pe care scriitoarea Mioara Gafencu îi are la inimă, continuând şi actualizând strădania lor.

Doamna Mioara este soţia profesorului Gheorghe Gafencu, multă vreme inspector general şcolar al Judeţului Suceava, Director al liceului (pe atunci) Nicu Gane, implicat în numeroase proiecte, mai ales în reconstruirea liceului şi restaurarea clădirii iniţiale, în anii ’80 ai veacului trecut, când s-au înălţat multe clădiri noi, necesare în vremea când şcoala avea cel mai mare aflux de elevi. Familia Gafencu are doi copii, Dana şi Sorin, cărturari şi publicişti, primind de la Dumnezeu şi de la părinţii lor darul înţelepciunii şi măiestria cuvintelor. Nu de puţine ori, cei doi copii împreună cu  mama lor au publicat diferite lucrări, studii şi articole, cum este şi cea care omagiază Colegiul Naţional Nicu Gane, la 150 de ani de istorie.

Între numeroasele pagini se amintesc cei care au absolvit Colegiul, profesorii din diferite perioade, între care mulţi s-au remarcat în vremea misiunii printr-o radioasă activitate. Cunoscuţi în spaţiul fălticinean, dar şi în cel cultural naţional, unii dintre ei au devenit profesori universitari la Bucureşti, Iaşi,  Suceava şi în alte locuri, dar au păstrat în inima lor legătura cu locul nepereche. Un loc în care au băut, asemenea lui Sadoveanu, apa cea vie a sufletului românesc.

Se remarcă portretele luminoase ale doamnei Mioara Gafencu despre marile personalităţi ale zonei, pe care le-a întâlnit în anii dăruiţi slujirii aproapelui şi şcolii. Cum era firesc, şirul începe cu Nicu Gane, ctitor şi mare cărturar, urmat de Constantin Ciopraga, mentorul doamnei Gafencu, Vasile Ciurea, Aurel George Stino, Vasile Ghe. Popa şi atâţia alţii, pe care cei din partea locului îi cunosc şi-i cinstesc după cuviinţă. Acestea sunt sub formă de scrisori de la care autoarea nu mai aşteaptă răspuns… Lucrările-s străbătute de trăirea profesorului şi literatului, cu referiri şi trimiteri la paginile literaturii universale şi autohtone, cu similitudini între profesorii şcolii şi personajele intrate demult în istorie.

Stilul doamnei Mioara Gafencu este străbătut de înalte trăiri, erudiţie, poezie, culoare şi iubire… Nu sunt aşezate în pagină doar generaţiile şi persoanele care i-au rămas în memorie după trecerea anilor, ci mai ales dăruirea pe altarul frumuseţilor veşnice. Astfel, întâlnim oameni care au darul de a şterge colbul documentelor, de a le aşeza în lumină, scriind pagini de istorie. Nu sunt interesaţi doar de clipa de faţă. Ei scriu pentru eternitate, dorind a rămâne o bună mărturie închinată anilor pe care Dumnezeu I-a pus întru a Sa stăpânire (Faptele Apostolilor 1, 7), de a petrece veşnicia în bucuria comuniunii cu Dumnezeu.

Doamna Mioara Gafencu, portret inefabil în galeria luminoasă a profesorilor, oferă generaţiilor de acum şi celor care vor veni scrierea ce acoperă jumătate de veac, altoită pe mărturii vechi, într-o cuviincioasă aducere aminte.  Este mărturie şi testament, dorinţă de a fi urmată de alţii, între care elevii ce-i are la inimă, dar şi cei care se vor ivi în generaţiile următoare. Sunt amintiţi şi oaspeţii invitaţi în cadrul Cenaclului pe care l-a condus, unde au poposit adeseori importanţi exponenţi ai culturii române, unii cu obârşia la Fălticeni, alţii deveniţi prieteni şi admiratori pentru totdeauna ai ţinutului.

Cuvintele profesoarei Mioara Gafencu au străluciri de diamant, în diferitele laturi. Unele se referă la acrivia profesorilor, ori perspectiva urmărită de ei, altele la cultura şi dragostea faţă de elevi, chiar la severitatea care poate ascunde multă iubire, cuvinte care zidesc şi nu doboară.

Pline de simţăminte, scrisorile doamnei Mioara Gafencu adresate colegilor din generaţia unei jumătăţi de veac a găneştilor, se întâlnesc cu cele din trecute vremuri. Mărturiseşte că 40 de ani la catedră au fost, cu adevărat, un privilegiu. 

Doamna Gafencu a trecut, în copilărie, prin norii grei ai celui de-al Doilea Război Mondial, i-a plătit tribut acestuia tatăl, după care a jinduit întreaga viaţă. A trăit emoţia intrării într-un nou secol şi mileniu, a fost martoră la centenarul liceului din 1970 şi la jubileul de 150 de ani, din 2020.

Sunt câţiva profesori care au slujit şcoala în această jumătate de veac asumându-şi roluri, dar şi riscuri ziditoare. Mărturiseşte că a simţit dor aprins pentru colegii care au plecat, adăugând epistole şi pentru ei, dar şi pentru alţii pe care nu doreşte să-i uite, enumerând nume cunoscute ale magiştrilor de la Nicu Gane cărora  n-a mai dovedit să le dedice scrieri.

O frumoasă scrisoare adresată noilor generaţii de elevi mărturiseşte că în urmă cu 150 de ani s-a pus cărămida cea dintâi, s-a continuat cântând zidirea, generaţiile care s-au succedat fiind convinse că iubirea mişcă sori şi stele, după cum spunea Dante.

Se cade să amintim că Nicu Gane are o preafrumoasă capelă, aflată într-un spaţiu în care, în vremea şcolarizării mele, funcţiona o clasă. Nici nu se putea în anii ’80 să funcţioneze capela într-un liceu urmărit de cenzura vremii.

Am vizitat în ultimii ani capela, fiind acum de o rară frumuseţe. Sunt dator să amintesc că una dintre vizite a fost împreună cu scriitorul Grigore Ilisei, pictorul Dan Hatmanu, cu soţiile, şi alţi cărturari ieşeni. Admirând pictura bine conturată, l-am întrebat pe Dan Hatmanu  (atunci cel mai mare pictor român în viaţă) ce notă îi dă pictorului. Mă mândream cu Gabriel Nechita, rădăşenean de obârşie. S-a uitat, apoi din nou, a scrutat pictura şi bucuros mi-a spus: nota zece! Este un pictor veritabil!

Dau slavă lui Dumnezeu că prin cuvintele doamnei Mioara Gafencu sunt exprimate trăirile multora dintre cei care au călcat pragul şcolii. Scrierile ei, neuitarea, iubirea, sensibilitatea, rămân exemplu pentru cei care au datoria de a cinsti lumina dascălilor de acum şi de altădată.

† TIMOTEI PRAHOVEANUL

 Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: