PSD Suceava 2020

„Iar mie şi de-aici îmi este dor de toţi românii revărsaţi în lume”

A fost cu 15 ani în urmă, în 2005… Zile de toamnă argheziană, cu blânde mângâieri pe tărâmuri aurii şi râuri de soare, odăjdiile ruginii ale ultimelor clipe însorite fiind melancolizate de prezenţa printre românii din Cernăuţi a poetei Carolina Ilica. Nu era într-o vizită-fulger de câteva ore, aşa cum treceau pe la noi, de obicei, mulţi oaspeţi din Ţară. Venise să ne vadă bine cu inima, să ne cunoască bucuriile şi durerile, timp de o săptămâna răspândind pe tărâmul neamului înstrăinat adieri violete de mit şi visare. Invitată de omul de cultură şi diplomatul Romeo Săndulescu, în acea perioadă Consul General al României la Cernăuţi, s-a întâlnit cu elevi şi profesori şcolari, a participat la o lecţie deschisă de literatura română la Gimnaziul de la Boian Hliniţa, a dăruit cărţi cu autografe, a citit din versurile compuse demult, în adolescenţă, scrise parcă pentru tinerii de azi. În câteva zile poeta devenise dragă tuturor bucovinenilor cu care s-a întâlnit, simţindu-i-se sinceritatea versului: „…iar mie şi de-aici îmi este dor/ de toţi românii revărsaţi în lume”, cuvinte care, am simţit atunci, nu sunt doar o metaforă poetică. A avut prilejul în călătoriile sale să cunoască foarte mulţi români, dar mi-a mărturisit că nicăieri în altă parte n-a întâlnit conaţionali atât de strâns legaţi de rădăcini, cu atâta sensibilitate faţă de trecut şi înaintaşi: „O mare bucurie a fost pentru mine că după ’90 am putut să văd Cernăuţiul şi Chişinăul. M-am simţit nespus de bine pe moşia cronicarului Ion Neculce, pe unde şi-a purtat paşii marele etnograf şi culegător de folclor Voievidca, care prin culegerile sale l-a atras pe Eminescu spre folclor. Românii din diaspora n-au asemenea comori sufleteşti, legate de trecut”.

Au trecut ani şi ani de la acea poetică întâlnire. Dar şi acum, când mă apasă o piatră pe suflet, îmi tresar în inimă versurile: „E-atâta tristeţe pe lume!/ Dar cât de puţin, uneori,/ Îţi trebuie, iată, să uiţi…/ Îţi trebuie, poate, să mori.” Le-am luat din fermecătorul văzduh violet al celor 13 poeme de dragoste, inserate într-un volum de excepţie, în variantă bilingvă (română-ucraineană), editat la Cernăuţi la puţin timp după plecarea poetei. Traducerea aparţine literatului ucrainean Vitali Kolodii, recunoscut la noi şi în România ca cel mai bun traducător al capodoperei eminesciene „Luceafărul”. Acest volum învăluit într-un superb violet, ilustrat cu opere de sculptură ale lui Constantin Brâncuşi, a perpetuat colecţia bilingvă română-ucraineană „Poezia Europei”, inaugurată prin poemul „Luceafărul”.

De săptămâna de poveste a Carolinei Ilica la Cernăuţi îmi aminteşte şi volumul „Violet”, dăruit de poetă mai multor îndrăgostiţi de creaţia ei lirică. Ce bine-mi pare că am găsit în maldărele de ziare un număr de „Zorile Bucovinei” din 29 octombrie 2005, cu frânturi de gânduri, emoţii şi sentimente de la Carolina Ilica, adunate în interviul „Eu nu plâng de durere, eu plâng de frumuseţe…”! Ştiam că se plânge şi de bucurie, am lăcrimat nu odată privind sau ascultând ceva deosebit de frumos ce freamătă, creşte şi înfloreşte pe pământul nostru, dar pentru prima dată nu doar am simţit, ci şi am auzit acest sentiment exprimat în cuvinte.

 MARIA TOACĂ

Cernăuţi

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: