PSD Suceava 2020

Foresta Suceava va intra în vacanţa de iarnă la finele acestei săptămâni

Chiar dacă pentru Foresta Suceava sezonul de toamnă al Ligii a III-a s-a încheiat la finalul meciului câştigat cu scorul de 1-0 pe terenul Ştiinţei Miroslava, fotbaliştii pregătiţi de sârbul Ivan Gvozdenovic n-au primit încă liber. „Forestierii” se antrenează pe terenul sintetic din cartierul George Enescu, aparţinând Liceului cu Program Sportiv, şedinţele de pregătire urmând să continue zilnic, până vineri. Pe 20 noiembrie „galben-verzii” vor intra în vacanţă, reunirea lotului pentru demararea pregătirilor pentru retur fiind stabilită pentru luni, 25 ianuarie 2020.

Sezonul oficial de primăvară va debuta şapte săptămâni mai târziu, în ziua de 13 martie. În etapa a XI-a a Ligii a III-a, Foresta va întâlni pe teren propriu formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ. După disputarea a zece runde gruparea suceveană ocupă primul loc în clasamentul Seriei I, cu 22 de puncte, fiind urmată în ierarhie de Bucovina Rădăuţi, tot cu 22 de puncte, şi de Ştiinţa Miroslava, cu 19 puncte, ieşenii mai având de disputat restanţa cu CSM Paşcani.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: