PSD Suceava 2020

Norman Manea şi sentimentul normalităţii

În acest an, scriitorul Norman Manea, originar din Suceava, este preşedintele de onoare al Târgului de carte „Gaudeamus”, aflat la ediţia a 27-a şi desfăşurat exclusiv online. Într-un interviu acordat organizatorilor, Radio România, Norman Manea şi-a continuat discursul ştiut, cel despre exil, calificând perioada pe care o trecem cu toţii drept un „exil planetar”, în care „toată lumea e prinsă fără scăpare sau, dacă vreţi, cu o scăpare temporară”, iar în ce-l priveşte găsindu-l „în propria vârstă” plus „această situaţie neobişnuită şi seminebunească”. Potrivit lui, continuarea unui târg de carte în asemenea condiţii înseamnă „un soi de eroism cultural” de natură să confere încredere celor care participă la el, dar şi celor care doar întâmplător aud că se întâmplă aşa ceva – „încrederea… într-o reînviere, într-o lume normală”. Sentimentul normalităţii despre care a vorbit Norman Manea îl aduce în discuţie pe Făt-Frumos care se dă peste cap şi (înţelegem) că se transformă spre a nu se lăsa cotropit de vremuri, în opoziţie cu zbaterea peştelui pe uscat. Altfel, şi el, scriitorul îşi pune problema – „dacă eu mai exist, dacă supravieţuiesc nu numai acestui cataclism, ci şi neajunsurilor vârstei – viitorului, cel puţin al celui apropiat, care pentru Norman Manea înseamnă, fireşte, o altă carte (cu titlul provizoriu „Umbra exilată”), intrată în lucru pentru versiunea în limba română. E normal ca un scriitor să fie nerăbdător să-i apară următoarea carte… Estimp, aflăm că în localităţile româneşti intrate de curând în carantină librăriile sunt pustii, deoarece, din perspectiva autorităţilor, e normal ca persoanele carantinate să iasă din case pentru alimente şi medicamente, dar le este interzis să sfideze pericolul de a se infecta cu SARS-CoV-2 pentru o carte nouă.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariul dvs.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: