Primul Război Mondial a izbucnit în vara anului 1914, pe fondul acumulării internaţionale a unor tensiuni între marile state, în special a rivalităţilor dintre Marile Puteri. Detonarea s-a produs în butoiul cu pulbere al Europei, în Balcani, la Sarajevo.
Era începutul unui război fatal, aşa cum omenirea nu mai cunoscuse. De asemenea, însemna trecerea de la războiul de poziţii la cel de tranşee, care va induce treptat, dar sigur, în opinia publică, imaginea unui conflict care va părea fără sfârşit la un moment dat. Nu era de neglijat nici aspectul emoţional, faptul că, deşi războiul „plutea în aer”, opinia publică internaţională a fost bulversată de maniera fulgerătoare şi neaşteptată în care conflictul demarat s-a şi extins.
Cei patru ani de luptă vor marca sfârşitul unei epoci din istoria universală şi debutul alteia, mult mai agitată şi având o agendă tot mai globalizată.
Pe acest context se suprapune şi drama eroului arborean Irimescu Ion, poreclit Chiriac, care s-a trezit în iulie 1914 recrutat pentru armata austro-ungară. După perioada de pregătire de la începutul lui 1915 „începe istoria mea de război”, aşa după cum ne mărturiseşte autorul în propriul jurnal.
El trece prin momente grele, dificil de imaginat, înfometat, plin de păduchi, ger cumplit în timpul iernii. Semnificative sunt rândurile în care povesteşte cum a procedat când a venit în permisie după 50 de zile de război: „Mama mi-a a dus un ciubăr în păpuşoi, a pus apă caldă în el şi-un hârleţ. Cu hârleţul am săpat o groapă în care-am pus hainele cu care venisem de pe front, ca neam de neamul păduchilor din ele să nu mai iasă la lumină. Nu mai era posibilitatea de-a purta hainele acelea în care fojgăiau păduchii. M-am mirat cum de nu m-au mâncat păduchii cu totul. M-am îmbrăcat în haine curate. Nu uitaţi că le-am purtat 50 de zile, fără să le dau jos măcar un minut”. Semnificativă este şi notaţia din jurnalul bădiei Toader Hrib, şi el participant la Primul Război Mondial: „Nu-mi doream decât să fac o baie, să mă-mbrac în rufe curate şi să dorm măcar o noapte într-un pat curat, fără păduchi”.
După o scurtă perioadă petrecută acasă revine pe front, unde participă la lupte memorabile între Nistru şi Prut, cu pierderi uriaşe de vieţi omeneşti de o parte şi de alta.
Este îngrozit de măcelul pe care-l vede zilnic şi se roagă: „Doamne, Dumnezeule, fă-ţi milă de noi şi nu ne pedepsi aşa de rău!”. Iar pentru urmaşi spune: „Ce-am văzut acolo, să nu mai vadă nimeni”.
Evenimentele se petrec în aceeaşi notă şi în zona Maramureşului istoric, unde „aşa lupte s-a dat de clocoteau munţii şi Tisa”.
Ultima parte a jurnalului consemnează perioada de concentrare din 1941/1942, când s-a bătut mai mult cu frigul, gerul şi păduchii. Aceştia l-au determinat pe eroul nostru să încalce ordinul comandantului armatei române de-a avea cusute buzunarele la pantaloni şi la manta pe timpul iernii, indiferent de tăria gerului. Acest lucru îl ducea la un risc maxim de-a fi judecat de tribunalul militar; dar „eu, de fapt, nu eram fricos, pentru că făcusem şi celălalt război”. Este descoperit cu buzunarele descusute şi mâinile în buzunare de un comandant german, care trecuse în control pe la podul la care era el de santinelă. L-a fotografiat, i-a dat fotografia comandantului lui direct, dar acesta… a ţinut cu soldatul român.
Revine acasă în aprilie 1942, unde începe o altă luptă cu viaţa dură, grea, pentru a-şi întreţine familia. De la om muncind cu ziua la pădurar şi până la colectivă pe toate le-a făcut. Mare grijă a avut de educaţia copiilor, pe care a făcut-o în cinste şi respect faţă de muncă, atitudine tipică bucovineanului.
Bădia Ion a consemnat cu lux de amănunte grozăviile războiului spre luare-aminte pentru urmaşi, ca să nu se mai repete.
Când am primit acest jurnal de front de la distinsul profesor şi om de cultură Gheorghe Dolinski, tocmai se împlineau 143 de ani de la cucerirea Independenţei de Stat a României şi 75 de ani de la Victoria contra fascismului, evenimente tratate cu uitarea şi nepăsarea la nivel local şi central. Dau vina pe pandemia care parcă ne-a luat minţile şi nu mai cinstim cum se cuvine eroii neamului, aşa cum probabil se va întâmpla şi cu actualii EROI de pe frontul Covid-19.
General mr.(r.) dr. VASILE MOŢOC
Comentarii