IN MEMORIAM

LA PLECAREA POETULUI

(Fişă de Dicţionar)

RUSU, VICTORTRAIAN (n. 13.II.1955, Dorohoi, jud. Botoşani / d. 22.X.2020, Marginea, jud. Suceava) – poet, ziarist, artist fotograf. Membru al Uniunii Ziariştilor din România; membru fondator al Societăţii Scriitorilor Bucovineni; membru al Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România. Studii: Liceul „Ştefan cel Mare” din Suceava (1974); Facultatea de Filologie la Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi (1980). Profesor de română şi franceză la Stroieşti; instructor cu probleme de literatură şi artă la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare şi a Mişcării Artistice de Masă, apoi la Comitetul Judeţean de Cultură Suceava; ziarist la Crai nou (1989-1997), apoi la ziarul Independent din Iaşi. Şef departament Cultură la Palatul Culturii din Iaşi, şef departament Marketing. Şeful Staţiei Radio TOP 91, Rădăuţi (din 1999); editor al ziarului 7 zile bucovinene (Rădăuţi). Debut cu poezie în Zori noi (Suceava, 1978). Colaborator la diverse reviste literare şi ziare: România literară, Luceafărul, Tribuna, Dialog, Opinia studenţească, Crai nou, Pagini bucovinene, Zori noi, Bucovina literară ş.a. Publicist comentator la săptămânalul Jupânu’. Expoziţii de fotografie artistică în ţară şi străinătate, cu numeroase premii la Salonul Internaţional de Artă Fotografică din Europa. De un larg ecou s-a bucurat „Jazz Photo”, ultima sa expoziţie. De mare interes ar putea fi Jurnalul său, la care, spun apropiaţii, lucra în ultimul timp. Premiat la Festivalul Naţional de Poezie „Nicolae Labiş”, Suceava (1971); Premiul al II-lea la Concursul Naţional „Tinere condeie” (1974). Consultant artistic şi director (2013) la Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava.

*

O nesfârşită confesiune pare lirica lui Victor Traian Rusu, impunând prin discreţia comunicării, mereu şoptită, şi textura robustă, scoasă de sub apăsarea contingentului. Pentru Victor Rusu poezia este „o lumină murind peste ape”. Volumul De dragoste (1984), deşi „puţin semnificativ” (crede Ioan Holban) este emblematic pentru acest temperament, liric prin excelenţă, chiar sentimental. Oarecum anacronic, s-ar zice, într-o vreme care cultivă cinismul programat şi agresivitatea nedomolită. Dar, pe bună dreptate, M. Iordache, care miza pe acest nume la debutul poetului (în 1978, cu Strigare la somnul miresei) nota că iubirea, nu dragostea, constituie centrul de emisie al acestui lirism. O senzualitate stinsă, pudibondă, trădând uimire, nu agresivitate posesivă, învolburează calmul adâncurilor sub „înfiorarea muzicală” a plecării. Aşteptatele seisme se topesc într-un erotism domol, surdinizat, lăsând să scape un fior blagian: „Într-un fel de apă adâncă / mă trage mâna mea.” Cuplul este reazemul acestor trăiri afective nedivulgate şi poetul, vulnerat de amintiri, se lasă, rareori, pătruns de zvâcnetul ideii şi răzvrătirile adolescentine. Aflat la vârsta maturităţii, ferindu-se de sechelele ocazionalului, el îmbracă o „haină de aer” şi urcă „trepte de fum”, ocupând „răsuflarea de aur a zilei”. Paşii orbi şi văzul sfredelitor, mai cu seamă, hrănesc un eros difuz, întors din vis. Cuvintele stinse, crescând din tăcere, sub apăsarea de piatră a cerului şi „oştirile de gânduri” vorbesc despre o fiinţă morganatică, oglindindu-se „în toate depărtările”. Sub ploaia unor „acorduri uitate”, o nespusă durere, acuzând parcă oboseala timpului, se aşază suverană: „cobor cu blândeţe culorile în amurguri”. Poetul cheamă „pasărea ochilor tăi” (Euxin) şi, pierzându-se în „fiinţa de apă”, constată că „nimeni nu ştie ce eşti, cine eşti” (Vânătoare regală). Se desface, aşadar, de fiinţă sub povara cuvintelor „fulgerate de ger” în „harnică desfrunzire”; şi acceptând macularea („zdrobit de înţelepciune”; vezi Pe malul unei cărţi uriaşe) aşteaptă statornic în frigul alb: „Deschide-mi ochii / Tu, / De-ai să vii”. Dar strigătul, în această muzică albă, se izbeşte „ca într-un zid”; ochii, „roţi de fum”, cheamă în sprijin cântecul păsării, devenit „un lucios pumnal”. Moda textualistă a lăsat niscaiva urme, ponderate însă de aceeaşi binefăcătoare discreţie: un titlu precum Umbra cuvintelor (1990) ar putea fi o dovadă că alinierea rămâne de suprafaţă, fără a atenta la modernitatea de substanţă, grefată – s-a remarcat – pe discreţia comunicării. O poezie care, sub aparenţa de vaporozitate şi filigran (cum nota M. Iordache), confundă scrisul cu trăitul de vreme ce trupul însuşi e un cuvânt: „Te am cum aş avea un cuvânt / Pe buze”. Rânduind poemele, Victor Traian Rusu poate fi – o şi recunoştea – „prizonierul” ochiului; şi ochii părinţilor scânteiază în mâlul fiinţei şi poetul însuşi, privind „chipul mâinii scriind” (vezi De dragoste), acceptă acest rol, admirând „semnele mute / şi neînţelese”. Astfel de poeme, compuse economicos, stăpânite de o funciară discreţie nu duc confesiunea până la capăt; ele, temătoare, vestesc, s-ar zice, o altă etapă în scrisul unui remarcabil poet, încrezător în soarta cuvântului: „Citesc prin tine şi iată, / Cuvintele te străbat”. Nici masca cinismului, nici criza limbajului nu ispitiseră acest temperament liric, cumva retractil, dezinteresat până şi de ecoul critic al încercărilor sale. Atras de boemie, dezinteresul său a îmbrăţişat chiar ideea abandonului poetic. Dar poetul, aflat sub obsesia umbrei, ştia prea bine că „sandalele de aur poleite în glorie / mărşăluiesc pe poduri clătinătoare”.

Într-un emoţionant mesaj, provocat de nedreapta plecare a poetului, Ioan Manole sublinia că sub armura „enigmaticelor sale trăiri şi dureri”, Victor T. Rusu, chiar şi în fabuloasele sale fotografii (ca „poeme în filigran”), rămâne un poet profund. Pe care urmează să-l redescoperim.

 ADRIAN DINU RACHIERU

Bibliografie: Strigare la somnul miresei (versuri), Iaşi, Editura Junimea, 1978; De dragoste (versuri), Iaşi, Editura Junimea, 1984; Umbra cuvintelor (versuri), Iaşi, Editura Unirea, 1990.

Referinţe: E. Satco, O. Pînzar, Dicţionar de literatură. Bucovina, pp. 197-198; A.D. Rachieru, Victor Traian Rusu sau discreţia confesiunii, în vol.: Poeţi din Bucovina, pp. 379-382; M. Iordache, Victor Rusu. Virtuţile poetice ale şoaptei, în vol. Singurătatea şi tristeţea oglinzilor: vol. I, pp. 87-90; E. Satco, Enciclopedia Bucovinei: vol. II, pp. 334-335; Şt. Al. Băişanu, C. V. Steiciuc, A. Niculică, Sol omnibus lucet, pp. 505-510; S. Lazarovici, Scriitori şi publicişti botoşăneni, pp. 407-408, E. Satco, A. Niculică, Enciclopedia Bucovinei, vol. III (P-Z), Editura Karl A. Romstorfer, Suceava, 2018.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI