Din spital, în arest

Doi tineri au fost reţinuţi de poliţişti fiind cercetaţi penal pentru mai multe infracţiuni rutiere.

Este vorba despre un tânăr de 25 ani, din Bosanci, şi un altul de 21 ani, din Udeşti. Cei doi au fost implicaţi într-un grav accident rutier, ce s-a produs în dimineaţa de 25 octombrie, la Ipoteşti.

Reamintim că tinerii au rămas încarceraţi într-un Volkswagen Golf, puternic avariat după ce s-a răsturnat pe cupolă. După ce au fost extraşi din maşină, cei doi răniţi au fost transportaţi la UPU Suceava. Unul dintre ei era conştient şi cooperant, dar celălalt a fost preluat în stare de inconştienţă…

Accidentul s-a produs pe str. Mihai Viteazul din Ipoteşti. După o curbă la dreapta, înainte de sediul Primăriei Ipoteşti, cel de la volan a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ. În momentul producerii accidentului, la volan se afla tânărul de 25 ani, însă anterior cei doi au condus maşina pe rând.

Prin urmare, în data de 3 noiembrie, ambii tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, iar acum sunt cercetaţi penal pentru „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” şi „încredinţarea unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere, unei persoane fără permis de conducere sau sub influenţa alcoolului”. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI