PSD Suceava 2020

Politica la derută

Cu mici excepţii, noii aleşi şi-au luat în primire posturile de preşedinţi de consilii judeţene, primari, consilieri generali, judeţeni şi locali. Dar niciodată în aceşti 30 de ani de democraţie schimbul nu s-a făcut cu atâta întârziere, tupeism, nesimţire şi mahalagism ca în 2020. Mai bine de o lună, primarul general al Capitalei, primarii câtorva sectoare, primarul Timişoarei, al Sibiului, primarii aleşi ai altor multe oraşe şi comune au avut de aşteptat deciziile instanţelor de validare pe post. Validare care nu a fost posibilă din pricina contestaţiilor foştilor deţinători şi ale subordonaţilor acestora, ale colegilor de partid rămaşi pe dinafară după rezultatele scrutinului.

Nu cred că am asistat vreodată în aceşti ani la un spectacol mai lamentabil… Cu atât mai mult cu cât la încheierea regulamentară a numărării voturilor, reprezentanţii tuturor partidelor din comisiile de circumscripţie electorală au semnat procesele-verbale, au recunoscut, şi-au asumat numărul de voturi pentru fiecare partid şi fiecare candidat, asistând inclusiv la introducerea respectivelor date în centralizatoarele BEC.

Numai că, la câteva zile, au început răfuiala şi hărmălaia: reprezentanţii PSD nu şi-au mai recunoscut semnăturile, proferând acuzaţii de furt, de falsificare a proceselor-verbale, au pus pe Facebook filmuleţe trucate şi imagini cu saci de voturi desigilaţi, cu ştampile cică furate, prea multe voturi nule… şi n-am înţeles nicidecum ce contează: semnătura pe procesul-verbal la încheierea votului sau declaraţiile mânioase şi şmechere în faţa camerelor de luat vederi?

Însă ceea ce mă intrigă e altceva: şi foştii, şi actualii aleşi îşi promovaseră imaginea de mari bărbaţi de stat, de politicieni cinstiţi şi integri, de oameni demni şi competenţi, gata să se pună în slujba cetăţeanului contribuabil, iar acum descoperim contrariul: n-au fost ce păreau a fi, ne-au înşelat încrederea, iar comportamentul lor de după pierderea alegerilor ne arată nişte oameni laşi, şmecheri, cu pofte nemăsurate, dar bine camuflate, de avere şi putere. Au uitat cât de pompoase le erau discursurile la început şi s-au dedat la injurii şi mahalagisme la adresa concurenţilor, că-ţi vine să intri în pământ de ruşine.

Ca să mai rămână măcar câteva zile, săptămâni, o lună „la butoane“, au depus ei şi ai lor sute de contestaţii, majoritatea copy-paste, şicanându-şi urmaşii în post cu fel de fel de procese în instanţe. Voiau neapărat renumărarea voturilor, însă pe la colţuri se zvonea că, fiind secţiile de votare în primăriile lor, au avut grijă să adauge în saci alte mii de voturi cu care să câştige. Noroc că justiţiarii s-au prins de şmecherie, că altfel se vicia întreg procesul electoral.

Privind cu jind cum stau asemenea lucruri în ţările civilizate şi democratice, nu poţi să nu observi fairplay-ul: pierzătorii îşi recunosc imediat înfrângerea şi le urează câştigătorilor succes şi putere de muncă în folosul comunităţii, iar noile autorităţi le mulţumesc foştilor pentru eforturi şi sacrificii, urându-le sănătate şi viaţă fericită.

Să observaţi că astfel de minuni nu se întâmplă nici măcar la schimbarea prim-miniştrilor, a guvernelor, a miniştrilor noştri decât cu totul excepţional. Ne lipsesc modelele, exemplele de fairplay, de bună-cuviinţă, de maniere elegante. Şi dacă în fruntea ţării lipsesc, ce să mai spunem de provincie, de Cuca-Măcăii?

Să fie vorba de „încrâncenare“, aşa cum credea fostul tătuc Ion Iliescu? Poate va fi fiind şi încrâncenare, dar cu siguranţă este vorba de altceva: de o politică ticăloasă de derutare a electoratului prin care să se discrediteze imaginea noilor aleşi, iar mofluzii să se dea totuşi învingători, dând vina pierderii pe statul paralel, pe serviciile secrete şi pe Codlea, pe oculta UE, pe străinii Merkel, Macron, Iohannis, Clotilde, Fodor, Fritz şi Soros care le-au furat voturile… Ei fiind toţi politicieni integri, cinstiţi, harnici, mari iubitori de români şi… corectitudinea însăşi!

Ca să înţeleagă lumea că fără ei nu se poate guverna… Aşa că, de buni ce sunt, au mai fost trecuţi o dată pe listele de candidaţi şi la parlamentare. Săriţi, români, cu votul, că rămân fără coledzi!

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: