Greu, foarte greu îmi este să scriu aceste rânduri despre cel care a fost duhovnicul nostru, pr. Constantin Patrolea din Vadu Moldovei – Suceava. Când m-am hotărât să scriu, mă gândeam la cuvinte de preţuire fără hotar, însă mi-am dat seama că deşi aş folosi cele mai alese vorbe, cele mai calde, ele nu pot reda pe deplin durerea, regretul că părintele nostru drag ne-a părăsit. Am atât de multe amintiri frumoase cu Sfinţia Sa, la fel ca toţi locuitorii satelor Ciumuleşti-Ganea şi Vadu Moldovei, ca toţi cei care l-au cunoscut, eu fiind o privilegiată, deoarece am fost colegă de clasă cu Irina, fiica cea mare a familiei Patrolea, din cei cinci copii, dar şi pentru că dragostea de muzică m-a apropiat de Maria (căreia cu toţii îi spunem Mioara), fiica sa, astăzi preoteasă la rându-i, cu care porneam la colindat în seara de Ajun şi care numai ce mă prindea de mână cu dragoste şi căldură tinerească. Trăiesc acelaşi sentiment ca atunci când Prea Sfinţitul Cucoşel Gherasim Putneanul s-a petrecut dintre noi: neputinţă.
Pr. Constantin Patrolea a săvârşit multe fapte demne de un om al sutanei
Părintele Constantin Patrolea s-a stins la o clinică din Braşov, în urma unei intervenţii chirurgicale ce avea ca scop să îndepărteze o afecţiune necruţătoare (tumoare Klatskin de hil hepatic, icteric cu bilirubina de 20 mg/dl), la numai 71 de ani, deci mai avea vreme să facă mult bine, aşa cum a făcut toată viaţa. S-a născut la 21 mai 1949 în satul Târzia, com. Brusturi, jud. Neamţ, ca cel mai mic fiu dintre cei şapte copii ai familiei Patrolea Toader şi Anastasia. Având chemare de la Domnul către cele sfinte, tânărul Constantin Patrolea a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Neamţ, apoi Facultatea de Teologie de la Bucureşti, pe care a absolvit-o în anul 1972. În anul 1973 este hirotonit la Catedrala Cuvioasa Parascheva din Iaşi, primind repartiţie la parohia din localitatea Ciumuleşti-Ganea, comuna Vadu Moldovei, biserica având tot hramul Sfintei Cuvioase Parascheva. Timp de 43 de ani, cât a slujit Biserica, până la pensionarea sa în anul 2016, pr. Constantin Patrolea a săvârşit multe fapte demne de un om al sutanei; voi aminti doar că vreme de 21 de ani a fost protopop al Protopopiatului Fălticeni, răspundere deloc uşoară, şi că s-a ostenit a ctitori o biserică în satul Vadu Moldovei, biserică foarte frumoasă din lemn, care se situează lângă Şcoala Nr. 1 Vadu Moldovei. A trebuit să treacă 13 ani (1995-2016) ca biserica din lemn „Pogorârea Duhului Sfânt”, cu casă de praznice, cu o frumoasă curte, ctitorită de pr. Constantin Patrolea, să arate aşa cum o vedem astăzi. Îmi amintesc cu emoţie cum în anul 1996 a fost ridicată Crucea pe acoperişul bisericii, cum părintele a urcat cu crucea în spate; atunci l-am văzut pentru prima dată pe părintele plângând. Mult a alergat părintele pentru această biserică. Gospodinele din sat, cele care doreau, făceau cu rândul de mâncare pentru meşteri, apoi pentru pictori. Dar a fost nevoie… mulţi bani. Într-un an, consilierii de la biserică au propus ca grupul bărbătesc, în frumoasele lor sumane, să meargă cu uratul pe la casele primitoare, cu porţile deschise şi cu oameni buni, iar banii strânşi să se folosească pentru noua biserică. Părintele ar fi putut să stea împreună cu familia sa în noaptea dintre ani, dar a însoţit acest grup, zâmbind îngăduitor la glumele oamenilor şi mulţumind tuturor pentru ajutor. Stătea afară după uşă, în umbră, iar ceata ura acompaniată de buhai, fluier şi harapnic, urătura din moşi-strămoşi cu „bădica Traian”. Doamne, ce frumos a fost!
Îţi era ruşine de blândeţea lui, de glasul său
Foarte multă lume se spovedea la părintele în Postul Mare: oamenii îşi aşteptau rândul, apoi intra câte unul în biserică; părintele aştepta în semiîntuneric, şezând pe un scăunel, şi-ţi era ruşine de blândeţea lui, de glasul său. Nu pot uita slujbele de Denie din Săptămâna Patimilor de la biserica din Ciumuleşti-Ganea, slujbe la care oamenii din Vadu Moldovei mergeau cete-cete pe o cărare pe sub Dealul Severinului; nu pot uita cum noi, copiii, mergeam „la Aer” îmbrăcaţi cu hăinuţe şi încălţaţi cu pantofiori noi, anume cumpăraţi pentru Paşti, cum nu pot uita slujba Prohodului din Vinerea Mare, când în biserică se formau 4-5 grupuri de credincioşi şi cântau înlăcrimaţi pentru îngropăciunea Mântuitorului, apoi înconjurau de trei ori biserica, cântând la unison. Astăzi noi plângem la îngropăciunea bunului nostru duhovnic. Noaptea de Înviere de la biserica din Ganea m-a fascinat mereu pentru felul în care arăta cimitirul primenit de femeile văduve şi luminat de zecile de luminiţe de la lumânările aşezate la căpătâiul celor care au murit cu speranţa Învierii în suflet, dar şi pentru acel „Hristos a înviat!” rostit de glasul respectatului părinte la care toată suflarea răspundea într-un glas: „Adevărat a înviat!”. A doua zi eram aşteptaţi de părintele la „Învierea a doua” la biserica din Vadu Moldovei, unde la sfârşit Sfinţia Sa ciocnea un ou roşu cu toţi copiii, zâmbind larg când vreun hâtru cu nasul cârn îl învingea. În Ajunul Crăciunului, părintele era aşteptat la fiecare casă şi gospodarii simţeau emoţia Naşterii Mântuitorului când glasul său vestea „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru…”. După cum spuneam, în Ajunul Crăciunului ne adunam mai multe fete, în frunte cu Maria (Mioara), fiica părintelui, astăzi prezbitera Martiniuc, şi porneam la colindat prin sat, mai ales pe la profesorii pensionari. Casa părintelui mirosea a portocale, a prăjituri şi a cetină de brad, în jur domnea veselia, iar ochiul părintelui învăluia totul în căldură şi zâmbet. În prima zi de Crăciun mergeam la biserică şi cântam cu toţii colinde. Tot de dragul părintelui, gospodarii mergeau la apa Moldovei şi pregăteau crucea de gheaţă pentru Bobotează. Părintele era atent la fiecare detaliu, blând, dar exigent în acelaşi timp. Cu Irina, după cum spuneam, am fost colegă de clasă până într-a VIII-a de gimnaziu, când fiecare a luat-o pe drumul său. În clasa a VII-a am stat amândouă în aceeaşi cameră timp de o săptămână la Suceava în tabăra de limba şi literatura română, dna prof. Virginia Bîrleanu, diriginta noastră, fiind cea care ne-a ales pe noi două să reprezentăm şcoala din Vadu Moldovei. La majorat, Irina mi-a dăruit o carte, „Fiul lui Dumnezeu”, pe care o păstrez ca pe un dar de suflet. Mai târziu, când m-am căsătorit, Irina a venit la biserică la cununia mea religioasă, deşi nu o invitasem la nuntă, şi mi-am dat seama că părintele a avut un cuvânt de spus aici. Apoi am fost eu la nunta ei. Odată cu mutarea mea la Fălticeni, de se întâmpla să-l întâlnesc pe părintele pe stradă, pe când mergea la Protopopiat, îmi zâmbea de departe, schimbam două vorbe şi eram fericită toată ziua. Ce înseamnă un om adevărat şi cum te poate influenţa! (Va urma)
LENUŢA RUSU,
Fălticeni
Comentarii