PSD Suceava 2020

Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni la jubileu (1870-2020). O carte a memoriei găniste

Profesorii gănişti Mioara şi Sorin Gafencu la Ora Pământului 2019

O încercare temerară: a te confrunta cu timpul, a te raporta la timp, a-i redefini dimensiunile acestui „statornic întru nestatornicie”. O întreprindere îndrăzneaţă stând sub semnul legitimităţii şi al nevoii de certitudini. Şi de a transmite certitudinile şi de a nu lăsa să se aştearnă uitarea.

Cronica vie a bătrânului lăcaş de învăţătură „sparie gândul”, dar îndeamnă la perseverenţă şi căutare. În acest „spaţiu fertilizant” (Constantin Ciopraga), două lucrări valoroase sunt cariatidele: Gimnaziul „Alecu Donici” – Anuarul Festiv, 1921, şi Monografia Liceului „Nicu Gane”, 1970, autori Mihai Iacobescu şi Gheorghe Gafencu. Şi, în plus, prezenţa vie, cotidiană, participativă în cei 40 de ani de carieră când „le-a avut scrise toate în inima sa”. Fără pretenţia de a putea realiza o altă solidă cariatidă, dar din datoria sacră de a surprinde viaţa din arhive, chipul în mers, devenirea şcolii contemporane cu trei secole, vieţuind la răscruce de două milenii, încercăm, nu fără riscuri inerente, asumându-ne răspunderea în caz de omisiuni, pulsul viu al celor 133 de ani în care s-au perindat elevi şi profesori, dorinţe, năzuinţe, împliniri sau eşecuri, scriam noi în Colegiul Naţional „Nicu Gane” – 133, Editura Opinia fălticeneană, 2004.

Ideea acestei cărţi ne-a venit înainte de anul 2000, când încercasem să surprindem în câteva tuşe colegii de cancelarie şi în câteva portrete de grup, generaţii de elevi pentru care fibrele afective au fost mai puternice. Încercam o istorie sentimentală şi totuşi obiectivă.

Drumul pe care am pornit a avut şi obstacole de ordin moral: puteam continua Monografia Centenarului fără sentimentul că am supăra sau bucura memoria unuia din autori, Gheorghe Gafencu? Mai mult, îndrăznim să concurăm cu domnul profesor universitar Mihai Iacobescu, cel ce s-a aplecat cu aceeaşi iubire spre şcoala unde a învăţat? „Gâlceava înţeleptului” sau poate a neînţeleptului cu lumea a trecut de faza dialogului cu sine şi a dialogului dintre cei doi parteneri de scris, abordându-l pe domnul Mihai Iacobescu, universitarul de la Suceava, care s-a bucurat de iniţiativa noastră şi a încurajat-o. Aşa, „biruit-au gândul”.

Addenda a pornit de la nevoia ilustrării celor atât de frumos cuprinse în cariatidele amintite. Am poposit pentru a ilustra, pentru a concretiza, pentru a ne bucura de realizările spirituale şi materiale, străbătând perioade de restrişte din timpul războaielor, trăiri benefice şi nobile, teroare şi nedreptăţi, înălţare şi umilinţă, pentru că stau „oamenii sub vremuri”. Ne-am oprit cu exemple la situaţii-cheie dinainte şi de după al Doilea Război Mondial. Fără comentarii. Balanţa a rămas nepărtinitoare chiar dacă victime şi călăi au existat. Am insistat pe partea luminoasă a faptelor nu pentru a denatura, ci pentru a ne menţine în limitele învăţării novicilor privind „viaţa ca o pradă”. Sentimentul iubirii, frumuseţii şi adevărului nu ne-a părăsit nicio clipă. Am încercat să desprindem din negura timpurilor „oameni care au fost”. Fără a fi moralişti care să aducem la judecata de apoi trecutul, am găsit circumstanţe atenuante şi am pledat pentru recunoaşterea postumă a celor care au onorat cu trăire ardentă şcoala.

Am avut în atenţie contribuţia cadrelor didactice care au slujit şcoala şi a foştilor elevi care s-au afirmat în special după 1945 sub raport ştiinţific-artistic şi cultural-sportiv, contribuţie valoroasă pentru marea familie a Găneştilor. De aceea evocările şi amintirile cuprinse în carte se referă la perioada anterioară centenarului. De asemenea, am considerat că în spiritul veridicităţii, valorile din perioada Liceului industrial nu se pot neglija.

 N-a fost uşor; muncă migăloasă de arhivă, uneori cu omisiuni datorate unor documente incomplete. N-am putut folosi acelaşi procedeu pentru învăţământul particular, seral, fără frecvenţă, comasat, şcoală de maiştri, şcoală postliceală, profesională sau complementară. Ar fi trebuit tomuri întregi, or, cu scuzele de rigoare, am abordat osatura principală.

Parafrazând pe Lucian Blaga, „În carte spui mai mult atunci când nu spui totul”. Satisfacţia noastră este în primul rând de a vă conduce pe via formativa a traseului biografic al unei mari instituţii în care am regăsit un atât de închegat asolament intelectual. Sperăm în receptivitatea şi elevaţia spirituală a adevăratului cititor. Omisiunile nu sunt din rea-voinţă. Anii interbelici au carenţe în listele de absolvenţi. Ne-am servit uneori de cotoarele diplomelor, alteori de registre. Oricum, examenele de diplomă erau foarte severe şi nu avem certitudinea că absolvenţii deveneau şi bacalaureaţi. „Săptămâna”, ziar local, informa despre reuşitele sau nereuşitele acestei confruntări. În mai 1943, bacalaureatul a avut drept centru Liceul Internat din Iaşi, de la „Nicu Gane” 27,57% fiind declaraţi respinşi.

Am încercat o manieră deosebită de lucru selectând impresii din Cartea şcolii, din Cartea de onoare, din cea a cenaclului, selectând fragmente din Anuarul Festiv la Semicentenar şi Monografia Liceului „Nicu Gane”, 1970, adunând mărturii şi evocări ale foştilor profesori sau elevi.

 Cei 133 de ani din fiinţa şcolii, 50 de ani de gimnaziu şi 83 de ani de liceu, onorează matricea spiritualităţii fălticenene. Cartea se constituie ca omagiul nostru şcolii în care fie că am învăţat, fie că am oficiat sau oficiem, dar în care intrăm ca eterni învăţăcei cu floarea albă a recunoştinţei, prinos pentru rosturile popasului afectiv şi intelectual care leagă în ştafetă primii gimnazişti de absolvenţii şi elevii Colegiului „Nicu Gane”.

 Avem mulţumirea că istoria liceului se încadrează armonios în istoria oraşului cu peste 200 de ani de atestare documentară. Şi că este number one ca areopag spiritual.

*

Recitim cartea-document, hronicul a 133 de ani de şcoală gănistă, cartea dragă nouă revărsând asupra-ne lumină şi ne sparie gândul addendei şi a excursului până la 150 de ani, în cea de a doua ediţie. Perioadă scurtă, dar bogată în fapte. Şi a vorbi prin documente vii este dificil.

Acum, la ediţia a doua, adăugită şi adusă la zi, străbatem iar drumul prin cuvinte. Suntem în casa cuvântului alături de academicianul Constantin Ciopraga şi de domnul profesor universitar doctor Mihai Iacobescu, ce ne-au prefaţat prima ediţie. Eu, senioara, sunt fericită că am ajuns în pragul jubileului; autorul junior se bucură că seniorul, coautor al monografiei din 1970, este prezent şi la jubileul 150. Ne bucurăm toţi trei hrănindu-ne cu noi înfiripări de verb şi combustie de lumină.

Din nou călători prin şcoală. Călători pe razele de lumină ale documentelor cu ştampilă şi dată, înflorind manuscrise cu respiraţia inimii. Iar istoria vie a şcolii ultimelor decenii ne convinge că trăim toţi Găniştii zile cu ploaie şi soare. Încercăm să facem ocolul lumii şcolii noastre într-o carte. Trăim cu toţii bucuria de a conjuga mereu la timpul prezent. Hrisovul nostru este cantonat în pulsul şcolii, în climatul peren. La curtea domnească a Găneştilor, de veghe la catedră, am trăit alături de ceilalţi colegi viaţa ca un şir de clase. Am slujit în arena visătorilor bucurându-ne de campionii momentelor, tot alţii şi alţii în parcursul anilor şcolari. Am resimţit căldura zidurilor, am privit şi ne-am integrat în succesivele generaţii privite caleidoscopic. Am fost martori şi mărturisitori simţind bucuria verdelui tânăr în cel mai frumos loc din lume, şcoala noastră, trăind cu toată lumea gănistă interminabila stare de adolescenţă, desprinzând dintr-un mereu verde o mlădiţă de proaspăt ce devine gând şi fruct de lumină. Mamă şi fiu am stat la masa cuvintelor şi a documentelor, pentru a le da tinereţe perpetuă. Stupii documentelor de ieri şi de astăzi, stâlpii şcolii ne-au luminat spiritul cu bucurie. Am descifrat umblând prin secole freamătul timpului de neuitat şi l-am adus la bună vedere. Cu plusuri şi minusuri. Dar în special cu plusuri. Am esenţializat sumare schiţe de destin dialogând cu umbrele şi seniorii cetăţii. Suntem convinşi că fiecare şcoală are n suflete şi ne-am străduit să lăsăm contemporanilor şi posterităţii lumina binelui, adevărului şi frumosului. Drumul spre împlinirea gândului a fost anevoios. Ne-am asumat responsabilităţi şi riscuri pe calea amprentată de noi.

Vă invităm să intraţi în hora de documente şi de hrisoave îngălbenite şi în documentul viu şi pulsatil al timpului şcolar pe care îl trăim. Vă asigurăm că lumina transpare din noi prin cuvinte, că speranţele vopsesc în verde câmpul, că turbioanele acestui timp convulsiv în lumea grăbită şi derutantă pe care o trăim nu vor opri drumul şcolii. Starea de alertă ne-a dat vieţile peste cap. Sistemul de învăţământ este suferind şi în derivă. Speculaţiile de tip colaps educaţional şi atacul Covid, ce isterizează planeta punând la încercare muşchii verbului a fi, nu vor surpa întemeierile. Fărâme de gând vor răsări înzecite şi înmiite. În vreme de pandemie, din primăvară până în toamnă, fără răgaz, am făcut ocolul şcolii într-o carte vorbind despre elevii şi despre oamenii şcolii.

Strădaniile şcolii sunt binecuvântate. Îngenunchem în faţa umbrelor roditoare având în faţă modelul seninului şi ne bucurăm de emanaţia luminoasă a prezentului. Nichita Stănescu afirma: dacă cineva a pus o virgulă în viaţa lui, e de ajuns.

Şi e necesar un post-scriptum: şcoala va rămâne vector esenţial şi un generator de schimbare în perspectivă. În dialogul epocilor, trebuie cultivată o nouă grădină.

Noi toţi suntem cariatidele ce susţin şi dau stabilitate şi sacralitate şcolii ajunse la vârstă venerabilă.

MIOARA şi SORIN GAFENCU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: