PSD Suceava 2020

Managerul SJU Suceava a fost numit coordonator medical al judeţului, sub autoritatea CJSU

> Nu va fi un dispecerat, ci o echipă în scopul menţinerii ordinii în sistemul sanitar, ca să asigurăm acces pentru toate patologiile, a precizat ieri dr. Alexandru Calancea

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a anunţat, ieri, după şedinţa CJSU Suceava, la care au participat şi managerii de spitale din judeţ, că managerul SJU Suceava, dr. Alexandru Calancea, a fost desemnat să fie cel care va coordona integrat, sub autoritatea CJSU Suceava, activitatea unităţilor medicale din judeţ, astfel încât măsurile să fie aplicate unitar.

El a precizat că se vor aplica măsuri şi proceduri unitare la nivelul judeţului Suceava.

„La începutul pandemiei s-a discutat aprins în spaţiul public despre aprobarea «planurilor albe» din spitale, o obligaţie instituită prin Legea sănătăţii. Sunt proceduri medicale, sunt regulamente interne care pot fi folosite ca bună practică şi pot fi aduse la nivelul oricărei unităţi medicale din judeţ” a arătat Moldovan.

Prefectul a menţionat că propunerea de desemnare a dr. Alexandru Calancea drept coordonator judeţean medical a venit din partea managerului Spitalului Municipal Fălticeni.

În judeţ au fost cooptate ca spitale suport Covid-19 spitalele din Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului şi Siret.

Managerul SJU Suceava, Alexandru Calancea, a spus că această coordonare medicală atât a patologiei Covid, cât şi non-Covid nu va însemna „un dispecerat” şi că, deşi este o misiune dificilă, va fi benefică pentru activitatea medicală din judeţ.

„Dorim să creăm o echipă din reprezentanţi ai instituţiilor implicate, medici de familie, Serviciul de Ambulanţă Judeţean, manageri ai spitalelor, coordonatori Covid-19, medici specialişti UPU sau ATI sau reprezentanţi ai DSP Suceava, astfel încât la nivelul întregului judeţ să menţinem ordinea în sistemul sanitar” a spus Calancea.

El a mai declarat că prin această coordonare unitară se va asigura acces pentru toate patologiile, Covid şi non-Covid, şi că îşi doreşte să se menţină capacitatea judeţului de a trata toate urgenţele medico-chirurgicale.

Coordonatorul medical judeţean şi-a exprimat convingerea că, solidari şi bine coordonaţi, cu spirit de echipă, medicii vor reuşi să aibă grijă de pacienţi.

„Cu spirit de echipă vom reuşi să refacem imaginea Sucevei, să fim un exemplu de bune practici la nivel naţional” a precizat Calancea.

Managerul SJU Suceava a spus că, în principiu, va fi vorba despre un plan de măsuri pe care fiecare spital îl va respecta, că vor exista coordonatori Covid-19 în fiecare spital, cu care se va stabili unde vor fi internaţi pacienţii pentru a li se oferi îngrijirea adecvată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: