PSD Suceava 2020

Fost poliţist sucevean trimis după gratii…

Magistraţii Curţii de Apel Suceava au dispus, la 23 octombrie, condamnarea definitivă la închisoare cu executare a unui fost şef al unui post de poliţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, găsit vinovat de săvârşirea a patru infracţiuni, inclusiv abuz în serviciu. În cadrul aceluiaşi dosar, alte patru persoane au primit pedepse cu suspendare, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA).

Potrivit sursei citate, fostul poliţist a fost condamnat la 4 ani şi două luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu (9 acte materiale), efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană, încredinţarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere şi, respectiv, neglijenţă în serviciu.

Informaţiile DGA arată că, în cursul anului 2016, poliţistul a desfăşurat, în mod repetat, activităţi comerciale cu material lemnos, obţinând venituri din această activitate, cu sprijinul unui bărbat care a fost condamnat în acelaşi dosar.

De asemenea, în cursul anului 2016, acelaşi lucrător de poliţie a desfăşurat în mod continuu activităţi comerciale cu material lemnos, în scopul obţinerii, pentru sine sau pentru altul, de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

Totodată, în perioada octombrie-decembrie 2016, poliţistul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, deşi a luat cunoştinţă în mod direct despre transportul pe drumurile publice de material lemnos fără documente de provenienţă, a înlesnit aceste transporturi prin coordonarea conducătorilor auto în perioade şi prin locuri menite să evite întâlnirea cu alte echipaje de poliţie, nu a luat măsuri de oprire, constatare a faptelor sau contravenţiilor, de aplicare a sancţiunilor contravenţionale prevăzute de lege şi de confiscare a materialului lemnos şi a vehiculului cu care acesta era transportat.

Din probele administrate, a rezultat că fostul poliţist a efectuat acte de vânzare-cumpărare în sumă totală de 29.834 lei. Ca urmare a activităţilor de urmărire penală, a fost identificată şi indisponibilizată cantitatea totală de 630 mc material lemnos, care provine din activităţi ilicite desfăşurate de persoanele cercetate, mai arată DGA.

În cadrul aceluiaşi dosar au mai fost condamnate alte patru persoane

Este vorba despre o persoană fără calitate specială, condamnată la pedeapsa de un an şi două luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană (5 acte materiale).

O altă o persoană, fără calitate specială, a fost condamnată la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere (7 acte materiale).

Cea de a treia persoană fără calitate specială a primit 3 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals.

În cele din urmă, administratorul unei societăţi comerciale din domeniul silvic a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunilor de mărturie mincinoasă şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (două acte materiale).

Dosarul a fost iniţiat ca urmare a sesizării din oficiu a poliţiştilor anticorupţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, la data de 28 aprilie 2016, sesizare înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

Pentru probarea faptelor, în cauză au fost efectuate inclusiv 13 percheziţii domiciliare, cu sprijinul efectivelor DGA – Serviciul Tehnic, cât şi din cadrul serviciilor judeţene Anticorupţie Botoşani, Iaşi, Bacău şi Neamţ. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: