PSD Suceava 2020

Bogdan Loghin, către Nistor Tatar:

E cel mai prost moment pentru un bilanţ

> Vreau ca toţi rădăuţenii să simtă schimbarea în bine, iar când ajung la administraţia publică să nu li se ceară şpagă, a spus noul primar

Noul primar al municipiului Rădăuţi, Bogdan Loghin, a răspuns, miercuri, în finalul şedinţei festive de învestire a lui şi a CL Rădăuţi, declaraţiilor făcute de fostul primar Nistor Tatar, arătând că modul în care acesta a abordat situaţia, inclusiv în această şedinţă, arată de ce votul rădăuţenilor a fost în favoarea sa, candidat liberal.

„Vreau ca toţi rădăuţenii să simtă schimbarea în bine. Când spun «schimbarea în bine» spun că rădăuţenii aşteaptă când ajung la administraţia publică să nu li se ceară şpagă, rădăuţenii aşteaptă când îşi trimit copiii să ocupe posturi să nu li se ceară şpagă, iar noi trebuie să fim atenţi ce orizonturi le deschidem” a declarat Loghin.

El i-a spus fostului primar că nu a ales cel mai potrivit moment pentru un bilanţ.

„Este cel mai prost moment în care să facem un bilanţ, cine şi ce a făcut mai mult, pentru că noi, dacă nu vă daţi seama, suntem în război pandemic. Noi suntem într-o situaţie cu care nu ne-am mai confruntat. De aia sunt reprezentanţii cultelor aici, pentru că în momente grele trebuie să fim uniţi, nu să ne scoatem ochii, nu să facem bilanţ şi să tragem linie cine este mai puternic” a spus Loghin.

El a arătat că este decis ca, împreună cu echipa sa, înţelegând prin echipă toţi consilierii locai, să facă lucrurile să evolueze în municipiu.

„Să scăpăm de aceste discuţii, pentru că toţi rădăuţenii aşteaptă fapte. Las haina de politică şi vom avea fapte” a precizat Loghin. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: