PSD Suceava 2020

Cursul euro se apropie de 4,8750 lei

Acum o lună, euro atingea maximul istoric de 4,8750 lei. De atunci, intervenţiile repetate ale BNR au ţinut media sub acest prag, însă cotaţiile calculate de BCE au reflectat mai bine starea din piaţă, în 19 octombrie fiind înregistrat recordul de 4,8768 lei.

Cursul euro a urcat miercuri de la 4,8741 la 4,8746 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile se realizau în culoarul 4,873 – 4,877 lei, în condiţiile în care aversiunea faţă de risc a crescut pe pieţele internaţionale.

Perspectiva reintrării în carantină (lockdown) a mai multor ţări din zona euro, precum Franţa, Germania sau Italia, măsuri care ar putea impune BCE să îşi majoreze programul său de răscumpărare a activelor, au pus presiune pe moneda unică, ce s-a depreciat la 1,1733 – 1,1784 dolari.

Pe acest fond, media monedei americane a crescut miercuri de la 4,1254 la 4,1525 lei.

Moneda elveţiană se aprecia la 1,069 – 1,072 franci/euro, iar cursul a crescut de la 4,5376 la 4,5548 lei.

Media lirei sterline a urcat de la 5,3742 la 5,3881 lei.

Uncia fluctua pe pieţele specializate în culoarul 1.892 – 1.910 dolari, valori apropiate de cele din zilele anterioare. Aprecierea monedei americane a făcut ca BNR să stabilească un preţ al gramului de aur de 253,0990 lei, în creştere faţă de marţi, când el a fost de 252,0199 lei.

Reducerea cererii de lei, odată trecută perioada în care companiile achită taxele şi impozitele la bugetul de stat, a stabilizat nivelul dobânzilor interbancare. Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,16%. Indicele ROBOR la 6 luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,18%, iar cel la 12 luni a scăzut de la 2,18 la 2,17%.

În regiune se observă o tendinţă de depreciere a monedelor, provocată de ieşirile de capital speculativ, dar şi de evoluţia negativă a economiilor indusă de valul al doilea pandemiei. Media monedei poloneze a crescut de la 4,5850 la 4,6189 zloţi/euro, iar a celei maghiare de la 365,06 la 367,04 forinţi/euro.

Atrage atenţia şi evoluţia monedei turceşti, care a depăşit pragul de 8 lire/dolar, deprecierea faţă de începutul anului apropiindu-se de 30%. Cauzele acestei evoluţii sunt determinate de tensiunile geopolitice în care este implicată Turcia, care se adaugă scăderii economice produse de pandemie.

Bitcoin a crescut miercuri pe platformele specializate la aproape 13.900 dolari, dar a coborât apoi spre 13.200 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: