PSD Suceava 2020

Trei transporturi ilegale de cherestea au fost depistate într-o singură zi

Poliţiştii suceveni au depistat în cursul dimineţii de duminică, 25 octombrie, trei transporturi ilegale de cherestea. În total, erau transportaţi ilegal 30,05 mc de cherestea răşinoase, cantitate ce a fost confiscată.

Primul caz a ieşit la iveală în urma unui control în traficul din Gura Humorului. Astfel, în jurul orei 3.30, poliţiştii au oprit o autoutilitară ce transporta cherestea răşinoase. Conducătorul auto a prezentat pentru control avizul de însoţire pentru cantitatea de 4,53 mc cherestea răşinoase, emis de o societate comercială din comuna Vama. Inventarierea încărcăturii a arătat că, în realitate, în vehicul erau 8,53 mc cherestea răşinoase, cu 4 mc în plus faţă de volumul înscris în avizul de însoţire. De asemenea, s-a constatat că specificaţiile înscrise în avizul de însoţire prezentat pentru control nu corespund cu specificaţiile materialului lemnos transportat.

Prin urmare, firma emitentă a fost sancţionată cu două amenzi, în valoare totală de 11.000 lei, iar materialul lemnos (cei 4 mc, în valoare de 2.870 lei) a fost confiscat.

Peste câteva ore, poliţiştii au oprit în traficul din localitatea Frasin două camioane ce transportau material lemnos.

Ambii şoferi au prezentat avize de însoţire emise de o societate comercială din Negrileasa, unul pentru 42,40 mc cherestea răşinoase, iar celălalt pentru 44,20 mc cherestea răşinoase.

Ca şi în cazul precedent, încărcătura a fost inventariată. Astfel, a fost depistat un volum suplimentar de 16,27 mc cherestea răşinoase în primul caz şi 9,78 mc cherestea în plus în cel de al doilea.

Şi în acest caz s-a constatat faptul că specificaţiile înscrise în avizele de însoţire prezentate pentru control nu corespund cu specificaţiile materialului lemnos transportat.

Drept urmare, societatea comercială emitentă a fost sancţionată cu două amenzi în valoare de 11.000 lei, iar cantitatea transportată în plus (26,05 mc, în valoare 18.730 lei) a fost confiscată. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: