Arte marţiale combinate

Suceveanul Andrei Ostrovanu a fost învingător în gala Colosseum Tournament 20

Suceveanul Andrei Ostrovanu, unul dintre cei mai în vogă luptători de kick-boxing din România, a revenit în ring zilele trecute, cu prilejul galei Colosseum Tournament 20, care a avut loc la Arad. Chiar dacă a luptat de această dată la o categorie superioară, 75 de kilograme, sportivul în vârstă de 27 de ani a reuşit din nou o prestaţie apreciată, impunându-se la puncte în faţa hunedoreanului Flavius Boiciuc, un oponent foarte incomod. Arbitru de ring a fost fălticeneanul Ionuţ Atodiresei.

Trebuie precizat că Andrei Ostrovanu a reuşit anul trecut, la Oradea, să cucerească centura Colosseum Tournament, pe când evolua la categoria 71 de kilograme.

Andrei Ostrovanu a disputat până acum 43 de meciuri la profesionişti, cu un istoric de 36 de victorii, şase înfrângeri şi o luptă terminată la egalitate. Acesta a început să practice kick-boxul la vârsta de 18 ani, la clubul sportiv Devencea Suceava, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Moroşan, cu care a reuşit să se evidenţieze pe plan naţional şi internaţional la nivel de amatori şi semiprofesionişti. În prezent, Ostrovanu se pregăteşte la clubul Ayo Gym din Baia Mare, alături de antrenorul Florin Cardoş şi de preparatorul fizic Adrian Brezovszky.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI