PSD Suceava 2020

Ora de iarnă

Am trecut cu toţii, de curând, la ora de iarnă… Prilej ca, an de an, specialiştii să atragă atenţia că ea vine cu risc să ne dea peste cap bioritmul şi metabolismul, să adauge un stres celorlalte stresuri, să crească tensiunea, să predispună la stări depresive etc. Iar când te trezeşti („oficial”, ca de obicei) pe la ora 6 din zorii cei întunecaţi şi din pricina, ca să zicem aşa, izolării de calitate a locuinţei nu auzi nici autovehicule pe străduţa de sub ferestre, nici zgomote grăbite de tocuri (parcă ar fi nişte false amintiri!), nu te aştepţi nici să ai apă caldă de la robinetul de la baie. Înţelegi că blocul tău nu s-a trezit încă, mai jos şi mai sus ai vecini pensionari (unii mai fac şi economie) şi vecini cu vechime în lipsa de slujbă, poate că nu eşti decât tu care să vrea să se spele la ora aceea. Dar când trece de 7, iar liniştea şi bezna încă persistă (vor mai fi fiind şi nori care să adâncească bezna, liniştea), arunci o privire pe fereastră şi observi la blocul de alături zeci de ferestre întunecate (sau poate doar câte o luminiţă în odăile şi peste noapte cu luminiţe, ale unora pe care te-ai învăţat să presupui că bolesc ori n-au somn din pricini la fel de nefericite), te întrebi dacă nu cumva ţie ţi s-a dat ceasul peste cap. Sau dacă în întunericul prin care încet, încet începe a se zări eşti un norocos ori dimpotrivă. Cât despre vecinii de dincolo, de la acelaşi etaj, pe care îi ştiai – după lumini, după mişcările matinale din bucătărie – cu slujbe şi doi copii la şcoală, până şi-n ferestrele lor vezi acum întuneric. Astfel încât înţelegi că trebuie să te resimţi norocos încă, fiindcă ai motiv să-ţi aprinzi becurile, iar apoi să le stingi şi să pleci în treaba ta. Deoarece încă ai treabă…

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: