PSD Suceava 2020

Deputatul PNL Dumitru Mihalescul:

Când şi cu cât se vor majora contribuţiile individuale la pensiile obligatorii administrate privat?

> El reaminteşte că guvernele PSD au diminuat contribuţiile de la 5,1% la 3,75%

Deputatul PNL de Suceava Dumitru Mihalescul a solicitat ministrului Muncii, Violeta Alexandru, să prezinte mai multe informaţii legate de situaţia Pilonului 2 de pensii, în special în ceea ce priveşte calendarul majorării contribuţiilor.

„Având în vedere faptul că încă din urmă cu două decenii s-a anticipat o degradare demografică deosebit de puternică în România, ca urmare a lipsei unor politici consistente de susţinere a familiei tradiţionale şi ca efect al lipsei unor politici pronataliste eficiente, începând cu anul 2008 a fost implementat în ţara noastră sistemul pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul 2 de pensii), în scopul completării veniturilor pensionarilor care urmează să îndeplinească toate condiţiile legale de pensionare după anii 2028-2030” a arătat deputatul liberal.

El explică în întrebare că, din păcate, criza economică din anii 2009-2011, precum şi guvernările neperformante din perioada 2016-2019 au însemnat o amânare a majorării contribuţiilor individuale ale angajaţilor la acest sistem de pensii şi chiar o diminuare a contribuţiilor, de la 5,1% la 3,75%, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Potrivit evaluărilor realizate, această diminuare a contribuţiilor sub guvernarea PSD a generat o pierdere a viitoarelor drepturi ale actualilor angajaţi cu până la 20%.

„Mai mult decât atât, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, cel mai nociv act normativ adoptat de guvernele PSD, angajaţii din sectorul construcţiilor au fost eliminaţi din categoria viitorilor beneficiari de pensii ce vor fi plătite din Pilonul 2” a precizat Mihalescul.

Deputatul liberal a adăugat că, din cauză că situaţia bugetară dezastruoasă lăsată de guvernele anterioare nu a permis o majorare a contribuţiilor la Pilonul 2 în anul 2020, cere ministrului să spună dacă a elaborat un calendar de majorare a contribuţiilor pentru Pilonul 2 de pensii pentru perioada 2021-2024 şi care sunt majorările pe care le anticipează.

Mihalescul a solicitat ministrului să spună şi dacă intenţionează să promoveze modificări legislative, astfel încât şi lucrătorii din sectorul construcţiilor să redevină participanţi şi contribuabili la Pilonul 2 de pensii.

„Având în vedere faptul că adevărata cauză a degradării sustenabilităţii Pilonului 1 de pensii o reprezintă natalitatea scăzută din ultimii ani, vă rog să îmi prezentaţi ce măsuri de susţinere a tinerelor familii şi de stimulare a natalităţii intenţionaţi să promovaţi pentru următorii 4 ani” a mai cerut Mihalescul. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: