PSD Suceava 2020

Prin „Spaţiul Privat Virtual”

Finanţele sucevene asigură depunerea declaraţiilor fiscale 24 de ore din 24

În condiţiile actuale, când este foarte importantă respectarea distanţării sociale, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Suceava recomandă contribuabililor să folosească serviciile electronice oferite de Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală (ANAF). Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al AJFP, informează că avantajele depunerii electronice a declaraţiilor fiscale, 24 de ore din 24, constau în evitarea deplasărilor la sediile organelor fiscale, economisirea de timp şi resurse şi, nu în ultimul rând, în „eliminarea formularelor în format de hârtie, cu beneficii importante asupra protecţiei mediului înconjurător”. În acest sens, este disponibil Serviciul „Spaţiul Privat Virtual”, „gratuit” şi uşor de accesat, direct din site-ul www.anaf.ro. SPV este un serviciu destinat atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice sau entităţilor fără personalitate juridică care deţin certificat digital calificat, permiţând obţinerea informaţiilor privind situaţia fiscală, depunerea electronică a declaraţiilor fiscale şi primirea electronică a documentelor şi a actelor administrativ – fiscale. „Acestea, pentru a se înregistra în Spaţiul Privat Virtual, fără a mai fi necesară deplasarea pentru autentificare la sediile ANAF, au posibilitatea de a opta ca autentificarea să se realizeze în mediul electronic, în baza documentelor emise de Ministerul Finanţelor Publice” a precizat Oana Violeta Apetrea, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava. În vederea creşterii accesibilităţii, au fost implementate noi facilităţi ale Serviciului „Spaţiul Privat Virtual”, acordându-se titularului contului SPV posibilitatea de a plăti, în numele oricărei alte persoane fizice, impozitele sau contribuţiile evidenţiate în declaraţia unică.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: