PSD Suceava 2020

Să ne aducem aminte de George Bodea

Câţiva ani la rând, m-am dus periodic la Câmpulung, să lărgesc triunghiul format din Ion Filipciuc, Tucu Moroşanu şi George Bodea, aşezându-ne, de obicei, la o masă pătrăţoasă. Criticul, istoricul literar şi editorul I. Filipciuc, mucalit, de parcă ar fi călcat pe o urmă a lui Nichifor Coţcariul, întreţinea conversaţia, poetul şi prozatorul T. Moroşanu se prezenta cu o turbincă fermecată, de unde răsărea câte o poveste din care nu lipsea „Motanul Rapanos”, profesorul şi scriitorul G. Bodea, un om aşezat ca un gospodar bine chivernisitor, avea mereu ceva de spus despre câte o carte, iar eu le sorbeam cu nesaţ cuvintele şi mai spuneam şi eu câte o povestioară (prostioară?) literară. Se insinua între noi, în acele prea plăcute clipe, ceva din sadoveniana vrajă a Hanului Ancuţei.

„Voievodul de obcină” stă la taifas cu îngerii

De aproape doi ani, George, „voievodul de obcină”, stă la taifas cu îngerii, Tucu s-a sihăstrit lângă Lacul de argint, visând dimineaţa la o nouă proză, iar seara păşind pe ritm de poezie, melancolizând pe malul Moldovei, în vreme ce Ion a făcut bine şi s-a retras în ţarcul mioritic de la Costişa, de unde, după o muncă extenuantă în folosul… literaţilor, mai evadează, din dor de confraţi, şi de cel mai bun cappuccino consumat cu prietenul siretean Silvestru, nu cel stahanovist care „salvează abatajul”, ci Pînzariu, cel cu nume de papă. Aud că, în sfârşit, s-a hotărât să scoată o carte, de bună seamă sub imboldul neprecupeţit al aceluiaşi neliniştit costişean, făcându-ne, până atunci, o bucurie cu un volum de „critice” al lui George Bodea, intitulat, asemănător cu cele din timpul vieţii, „Secante prin cercuri aşijderea” (Biblioteca „Mioriţa”, Câmpulung Moldovenesc, 2019). I. Filipciuc a moşit-o multă vreme. A pornit anul trecut, a cercetat publicaţiile unde au apărut textele ilustrului profesor, a făcut muncă de culegere (o adevărată salahorie), s-a zbătut să găsească ceva mijloace financiare pentru a finaliza proiectul, zbaterea sa trecând tangenţial pe lângă urechile celor care ar fi fost interesaţi de apariţia volumului. Numai el ştie cum a reuşit să-l scoată la lumină.

Magistrul era interesat de tot ce apărea în spaţiul literar

Şi acest ultim volum de „Secante…” atestă, dacă mai era nevoie, cu asupra de măsură, faptul că magistrul de mare forţă magnetică, G. Bodea, amic din vremea studenţiei cu poetul Nicolae Turtureanu, era interesat de tot ce apărea în spaţiul nostru literar şi, avid de lectură, scria poezie ori comenta cu profesionalism cărţile citite. Volumul, cu cele patru laturi ale sale, îi adună, în mod fericit, pe „mohicanii” pomeniţi la începutul acestui material, punând accent pe activitatea publicistică a celui ce ştia să se bucure de orice apariţie editorială şi s-o privească, vultureşte, cu ochi critic. Cu o cultură bogată (tot mai puţini asemenea oameni), a scris despre cărţi de poezie, proză, teatru sau filosofie. Opul se deschide cu un comentariu chiar asupra unei lucrări de filosofie – „A sufletului românesc cinstire” – aparţinându-i academicianului Alexandru Surdu. Scrie, printre altele, G. Bodea: „Recenta apariţie (la Editura «Renaissance», 2011), cu un titlu ca o inscripţie deasupra unei porţi împărăteşti, poate fi considerată în mare măsură o revenire asupra unor aspecte legate de „vocaţiile filosofice româneşti”, întărind ideea că orice filosofie care contează are o predestinare şi un specific naţional”.

Competenţă probată pe texte de Matei Vişniec şi Nichita Stănescu

Competenţa privitoare la analiza unor texte dificile este evidentă atunci când autorul abordează scrierile lui Matei Vişniec ori ale mereu îndrăgostitului şi constant supravegheatului Nichita Stănescu, chiar dacă, în modestia sa, el declară că receptarea unei opere „nu o fac în calitate de critic literar sau de eseist, poate doar de profesor de… română, ceea ce am fost o viaţă întreagă, şi mai ales de cititor de literatură adevărată şi, nu în ultimul rând, chiar de comentarii oneste”. Vorbind despre volumele „Roşu vertical” şi „Un pământ numit România”, semnate de N. Stănescu, G. Bodea e de părere că titlurile declarative pot crea o pistă falsă în interpretare, de vreme ce poeziile conţin „motive-pretext, cuvinte cheie şi simboluri care servesc intenţia de filosofare prin apel la paradoxuri şi ambiguitate”. I-a intrat în vizor şi cartea de poezie a lui M. Vişniec, cu titlul şocant „La masă cu Marx” (nu e singurul de felul acesta în opera rădăuţeanului stabilit în Franţa), ocazia oferindu-i comentatorului să meargă direct la ţintă: „Trei par a fi trăirile, transformate în adevărate obsesii, cărora le dă expresie poetul în mod deosebit: căutarea obstinată a coerenţei sinelui pentru refacerea unităţii propriei fiinţe scindate; armonizarea raporturilor eului liric apt de regenerare cu lumea exterioară şi, odată cu aceasta, reconcilierea cu istoria şi (…) găsirea cuvântului «ce exprimă adevărul» – aşa cum l-a definit Eminescu”.

În lumea literelor de dincolo de sârma ghimpată

Interesat de ceea ce se petrece în lumea literelor de dincolo de sârma ghimpată, găsim aprecieri critice la adresa lui Ilie Tudor Zegrea, elocvente dovezi că „poetul bucovinean (…) a parcurs un drum ascendent, rod al efortului continuu de înnoire a expresiei (…)”. În acest context, îşi fac loc şi părerile despre „Dulce-amar de Bucovina”, un topos sfâşiat, ziaristele şi prietenele Doina Cernica şi Maria Toacă oferind „o şansă în plus de a băga de seamă că este posibil ca dulcele şi amarul să coexiste oximoronic, urmând convingător modelul eminescianului dor «dureros de dulce»”. Şi, pentru că veni vorba de Eminescu, G. Bodea face o analiză pertinentă a volumului „Eminescu – o lume dăruită nouă” apărut sub semnătura Constanţei Bărboi, pe care îl califică drept „un eşec lamentabil”; şi cam tot pe acolo e plasat Al. Piru cu a lui „Eminescu azi”, profesorul bucureştean afişându-şi „crasa incompetenţă, mostră de analfabetism critic”. Dincolo de argumente convingătoare, o ironie fină pluteşte peste lucrarea „No venimos del latin”, având în vedere că cercetătoarea spaniolă Carme Jiménez Huertas ajunge la o stranie concluzie precum că latina, dacă nu e soră, e cel puţin verişoară cu limbile romanice. Ei, avem şi noi protocroniştii noştri care susţin că „dacii au vorbit limba latinilor înaintea… latinilor”. Să ştie toată lumea: dacii s-au născut latini!

N-am epuizat problematica abordată de textele lui G. Bodea, unde e bine reprezentată literatura bucovineană de dincoace de ghimpii care ne zdrelesc ochii şi inima. Sunt prezenţi, pe lângă cei deja pomeniţi, Radu Mareş, Casian Balabaşciuc sau Ioan Mugurel Sasu, prozatori de anvergură în acest spaţiu iubit de profesorul câmpulungean. Nu-mi vine în minte altceva decât cinste cui a scris aceste texte şi aceeaşi cinste cui le-a adunat şi le-a tipărit, o jertfă care nu i se va lua, mai ales că a inserat câteva imagini ale unor lucrări de concepţie ale sculptorului Ion Maftei.

P.S. Ar fi onorant pentru Primăria şi Consiliul Municipal din Câmpulung să-i declare cetăţeni de onoare pe I. Filipciuc, T. Moroşanu şi, postmortem, pe G. Bodea. Are cineva urechi de auzit?

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: