PSD Suceava 2020

Atletism, Campionatele Naţionale de Cros

Performanţe de excepţie pentru sportivii suceveni

Localitatea Giroc, din judeţul Timiş, a găzduit, zilele trecute, întrecerile Campionatului Naţional de cros pentru seniori, tineret şi juniori. La competiţia organizată de Federaţia Română de Atletism au participat sportivi din toată ţara, inclusiv din judeţul Suceava. O comportare deosebită au avut atletele Mădălina Elena Sîrbu, Antonia Gabriela Bodnariuc, Anca Mirela Moroşan şi Talida Maria Sfarghiu, pregătite de Erzilia Ţîmpău la CSM Rarăul Câmpulung Moldovenesc şi CSM Suceava, care au reuşită să devină campioane naţionale de juniori în întrecerea pe echipe. Mădălina Elena Sîrbu a mai cucerit o medalie şi în întrecerea individuală, trecând linia de sosire pe locul al doilea.

În concursul similar al băieţilor, Andrei Ihnatiuc, sportiv cu dublă legitimare CSS Rădăuţi – CSM Dorna Vatra Dornei, s-a clasat pe poziţia a patra, ratând de puţin podiumul. Tot pe locul patru s-a situat şi gruparea CSM Dorna Vatra Dornei în întrecerea pe echipe, concurând în alcătuirea Andrei Ihnatiuc, Alexandru Prâsneac, Mihai Alexandru Moroşan şi Valentin Sorin Ilucă. Ultimii trei atleţi sunt antrenaţi de Cristian Prâsneac, în timp ce de pregătirea lui Andrei Ihnatiuc se ocupă Bogdan Roşcăneanu.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: