PSD Suceava 2020

Aproape 300 de suceveni cu Covid-19 sunt internaţi în spitalele din judeţ

> Ieri, în secţia ATI a Spitalului Judeţean era un singur pat liber

Prefectura Suceava a informat că, marţi, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în judeţ se înregistrau 6.271 de persoane declarate vindecate de Covid-19, iar 293 de suceveni cu Covid-19 erau internaţi în spitalele din judeţ.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate nouă persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 27 persoane declarate vindecate.

Astfel, din totalul celor 618 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 204 pacienţi erau diagnosticaţi cu Covid-19, 120 se aflau în zona tampon, iar 294 aveau alte afecţiuni (non-Covid).

Din cei 204 pacienţi diagnosticaţi Covid-19, 97 prezentau forme medii ale bolii; 40 – forme uşoare; 50 – forme severe, 17 prezentau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI, un pacient fiind ventilat mecanic.

În aceste condiţii, Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea, ieri, de 303 paturi libere, dintre care 14 pentru pacienţi Covid-19, 212 în sectorul non-Covid şi 77 pentru zona tampon. La unitatea ATI era disponibil un singur pat pentru pacienţi Covid. De asemenea, erau 23 ventilatoare libere, dintre care 7 pentru pacienţi Covid-19.

Totodată, în Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 89 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 7 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

„Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: