PSD Suceava 2020

Numărul de noi cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în ţară rămâne crescut: 2.466

> În judeţul Suceava s-au confirmat încă 38 de cazuri, ridicând la 7.941 numărul total de persoane infectate

Până luni, 19 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 132.082 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis ieri Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe, Suceava se înscria ieri cu un total de 7.941 de cazuri, dintre care 38 noi.

Faţă de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 322 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. La acest capitol, Suceava se înscria cu 17 persoane reconfirmate pozitiv.

59 de decese în ultima zi

Până ieri, 5.931 persoane diagnosticate cu infecţie cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 18.10.2020 (ora 10) – 19.10.2020 (ora 10) au fost raportate 59 de decese (26 bărbaţi şi 33 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Brăila, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Iaşi, Maramureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, două decese a fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 6 la categoria de vârstă 50-59 de ani, 18 la categoria de vârstă 60-69 ani, 22 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era de 10.296. Dintre acestea, 757 erau internate la ATI.

Până luni, la nivel naţional, au fost prelucrate 2.860.226 de teste. Dintre acestea, 8.040 au fost efectuate în anterioarele 24 de ore, 5.681 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 2.359 la cerere.

Pe teritoriul României, 20.968 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus se aflau în izolare la domiciliu, iar 9.678 de persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 47.407 persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 48 de persoane. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: