PSD Suceava 2020

De sâmbătă dimineaţa

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile deschise din municipiul Suceava

> Măsura este valabilă la Siret şi Fundu Moldovei

 Măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie în toate spaţiile deschise din municipiul Suceava a intrat în vigoare sâmbătă, de la ora 8.

Decizia a fost luată vineri de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, la solicitarea Primăriei Suceava.

„Având în vedere faptul că suntem într-o creştere alarmantă a cazurilor de infectări în oraşul nostru, am solicitat Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă să aprobe purtarea măştii obligatoriu atât în spaţiile închise, cât şi în spaţiile deschise” a anunţat, joi seara, primarul Ion Lungu.

În urma acestei cereri şi a analizei efectuate de DSP Suceava, CJSU Suceava a aprobat intrarea în vigoare a măsurii începând de sâmbătă dimineaţa, de la ora 8.

Obligaţia purtării măştii de protecţie, astfel încât să asigure nasul şi gura, este valabilă pentru persoanele care au peste 5 ani, în toate spaţiile publice deschise din municipiul Suceava, indiferent de tipul sau natura acestora.

Analiza DSP Suceava a arătat o creştere accelerată a numărului de noi cazuri de infecţii cu noul coronavirus în municipiul Suceava după data de 5 octombrie şi o rată de infectare de 2,504 la mia de locuitori, în condiţiile în care calculul s-a făcut luând în considerare populaţia rezidentă în municipiul Suceava, anume 124.589 locuitori.

În ceea ce priveşte numărul bazal de reproducere, acesta se situa, la momentul deciziei, în jurul valorii de 1,19, ceea ce înseamnă transmisie comunitară extinsă. Simularea realizată pentru săptămâna în curs indica o tendinţă de creştere a numărului de cazuri la nivelul municipiului Suceava.

CJSU Suceava a mai decis, vineri, că purtarea măştii de protecţie, astfel încât să asigure nasul şi gura, este obligatorie pentru persoanele care au peste 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, şi în oraşul Siret, şi în comuna Fundu Moldovei. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: