PSD Suceava 2020

Două cazuri de contrabandă cu ţigări depistate, concomitent, în apropierea localităţilor Vicovu de Sus şi Straja

> Au fost confiscate 3.800 pachete cu ţigări, în valoare totală de aproape 45.000 lei

Poliţiştii de frontieră suceveni au depistat, sâmbătă, două cazuri de contrabandă cu ţigări, la Vicovu de Sus şi Straja. În total au fost confiscate 3.798 pachete cu ţigări în valoare de 44.437 lei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Suceava, comisar-şef Ilie Poroch-Seriţan, primul caz a fost depistat aproape de miezul nopţii, când o patrulă a observat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Vicovu de Sus, două persoane care se deplasau spre interiorul ţării, transportând în spate colete voluminoase.

Deşi poliţiştii de frontieră au somat persoanele respective să se oprească, acestea au fugit spre Vicovu de Sus, abandonând coletele, în care erau 2.800 pachete cu ţigări, în valoare de aproximativ 32.760 lei.

Aproximativ în acelaşi timp, o altă patrulă au depistat, în apropierea frontierei de stat, pe direcţia localităţii Straja, 998 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.

Sursa citată a menţionat că ţigările, în valoare de 11.677 lei, au fost confiscate, iar în continuare, în ambele cazuri, se efectuează cercetări. (N.B.) 

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: