Numărul infectărilor cu SARS-CoV-2 din ţară se menţine la cote foarte înalte

> Ieri, din nou număr mare de cazuri de infecţie cu SARS-CoV-2 raportate în ţară şi în judeţul Suceava > La nivel naţional s-au confirmat 4013 noi cazuri, iar în judeţul nostru 116

Până joi, 15 octombrie, pe teritoriul României au fost confirmate 168.490 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. Totodată, 125.009 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi, a transmis Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de anterioara raportare, au fost înregistrate 4.013 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, fiind vorba despre cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În lista pe judeţe, Suceava se înscria joi cu un total de 7.599 de cazuri, dintre care 116 noi.

Faţă de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 691 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Din judeţul Suceava, 19 persoane au fost reconfirmate cu Covid-19.

73 de decese, de miercuri până joi

Până ieri, 5.674 de persoane diagnosticate cu infecţie cu Covid-19 au decedat.

În intervalul 14.10.2020 (ora 10) – 15.10.2020 (ora 10) au fost raportate 73 de decese (46 bărbaţi şi 27 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Ialomiţa, Iaşi, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui şi municipiul Bucureşti.

Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, un deces la categoria de vârstă 30-39 ani, două la categoria de vârstă 40-49 de ani, două la categoria 50-59 de ani, 22 la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 la categoria de vârstă 70-79 ani şi 21 decese la categoria de peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu Covid-19 era 9.611. Dintre acestea, 721 erau internate la ATI.

Până joi, la nivel naţional au fost prelucrate 2.770.481 de teste. Dintre acestea, 29.646 au fost efectuate în anterioarele 24 de ore, 17.575 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical, iar 12.081 la cerere. De la informarea GCS de miercuri, au fost raportate şi rezultatele a 211 teste prelucrate anterior şi transmise până la data de 15 octombrie.

Pe teritoriul României, 17.190 de persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus erau ieri în izolare la domiciliu, iar 8.986 de persoane se aflau în izolare instituţionalizată. De asemenea, 40.136 de persoane se aflau în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se aflau 43 de persoane. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: