Medicul Florin Haidamac despre epidemia Covid-19: 

Ceea ce va fi greu şi de nesuportat abia urmează !

Medicul de familie sucevean Florin Haidamac a declarat la News Bucovina că situaţia privind epidemia Covid-19 va deveni de nesuportat în perioada următoare, în condiţiile în care vor apărea şi infecţiile respiratorii de sezon şi gripa, iar medicii vor fi puşi în situaţii dificile.

El a spus că medicii de familie încă mai fac faţă situaţiei, deşi sunt obosiţi, pentru că adresabilitatea este imensă în condiţiile în care la spital sau ambulatoriu se ajunge mai greu.

„Este o oboseală extremă care se simte în voce, în privire, în fiecare activitate de zi cu zi, dar nu este o lipsă de concentrare sau de atenţie. Este doar o oboseală generată de imensa adresabilitate pe care o avem în perioada asta şi din cauza pandemiei, şi din cauză că bolnavii cronici au accesul din ce în ce mai limitat către spital, către ambulatoriu chiar, unde sunt consiliaţi în format online”, a spus medicul.

La cabinet, consult în combinezon

El a arătat că merge în continuare la cabinet, consultă pacienţii fizic, face un examen clinic general aşa cum a învăţat şi aşa cum scrie în toate tratatele, dar sub rezerva unor măsuri de protecţie maxime.

„Consult în combinezon, consult protejat, cabinetul este dezinfectat. Încerc cât mai mult să limitez transmiterea virusului în interiorul cabinetului, în timpul consultaţiei. Dacă este o suspiciune, pacientul este îndreptat către spital, dar dacă nu am o asemenea suspiciune consultaţia decurge în mod normal, cu tratament, cu reevaluare, cu rechemare la control, în funcţie de caz” a spus Florin Haidamac.

El şi-a exprimat însă convingerea că greul nu a început.

„Sunt convins că ceea este mai greu nu a început. Noi acum suntem la stadiul de pistol cu apă. Încă nu a început adevăratul calvar, pentru că mai sunt locuri la spital, mai sunt paturi la ATI, mai sunt medici – obosiţi, epuizaţi. În condiţiile în care se va asocia virusul gripal cu infecţiile respiratorii de sezon, când nu mai ştii care e una şi care e alta, se vor asocia sau poate se vor complica cu infecţia cu noul tip de coronavirus. Atunci va fi o poezie generală. În momentul în care vei avea 30 de oameni febrili la uşă, habar nu ai să ai cum să-i deosebeşti. Nu vei şti ce să faci cu ei. Atunci vor fi decizii mai complicate. Deocamdată, ne mai jucăm, mai suportăm cam o lună-două la nivelul ăsta” a spus Haidamac.

Lumea încă nu crede şi nu ia în serios ameninţarea. Plătim preţul lipsei noastre de educaţie

El a mai arătat că lumea nu este pregătită pentru a face faţă acestei situaţii.

„Nu suntem pregătiţi. Nici la momentul actual, deşi sunt atâţia morţi de Covid-19 lumea încă nu crede şi nu ia încă în serios ameninţarea asta, încă nu aplică măsurile de siguranţă, de protecţie, aşa cum ar trebui” a spus medicul.

Florin Haidamac consideră că oamenii încă dau dovadă că nu sunt în stare să aibă grijă unul de celălalt.

„Asta nu se vede numai în pandemie. Se vede în modul în care circulăm, se vede în modul în care ne privim pe stradă, se vede în modul în care nu cedăm locul în autobuz unui bătrân sau unei femei însărcinate, se vede în modul în care ne înjurăm că am plecat de la semafor cu trei secunde mai târziu. Toate astea se văd, iar acum noi plătim preţul lipsei noastre de educaţie” a mai spus Haidamac.

El a reiterat că ceea e va fi greu şi de nesuportat abia urmează.

„Va veni cam într-o lună-două” a estimat medicul.

În teritoriu, doze insuficiente de vaccin antigripal

El şi-a exprimat îngrijorarea că încă nu au ajuns suficiente doze de vaccin antigripal în teritoriu.

„Nouă ni s-a inoculat ideea şi promis că România a cumpărat patru milioane de doze de vaccin antigripal. Unde sunt? Eu până la ora asta am primit 25 de doze. Unde sunt celelalte? Un bolnav cronic are de ales între coronavirus, gripă sau infecţie respiratorie de sezon, măcar să aibă certitudinea că una din cele trei nu o va face. Ar fi foarte important să fie vaccinat antigripal. Eu cu ce să vaccinez?” a întrebat medicul, care a menţionat că ar avea nevoie de 1000 de doze pentru pacienţii cronici pe care îi are.

El a spus că este destul de riscant, fiindcă mare parte a populaţiei nu este vaccinată antigripal la această dată.

Totodată, a arătat că este dificil ca medicii de familie să aibă sub observaţie pacienţi cu forme uşoare sau asimptomatici cu Covid-19, arătând că, deşi are cabinetul dezinfectat, nu va putea ca, după ce va vizita bolnavul respectiv, să vină la cabinet. Pentru că nu are cum să decontamineze maşina personală şi nici nu are unde să se schimbe de costumul de protecţie folosit pentru a nu contamina pacienţii care aşteaptă.

„Aşa ceva nu poţi gândi, nu poţi gestiona. Disponibilitate există, dar nu aşa” a spus Haidamac.

El a subliniat că toată lumea trebuie să înţeleagă că este foarte important să respecte măsuri de protecţie pentru a nu se infecta. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: