În judeţ, de miercuri

34 de unităţi şcolare funcţionează în scenariul roşu

CJSU Suceava a reanalizat, miercuri, scenariile de funcţionare pentru unităţile de învăţământ din judeţ, în anul şcolar 2020-2021.

În cadrul şedinţei fost prezentată membrilor Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Suceava adresa Consiliului de Administraţie al Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava din data de 13 octombrie privind modificarea scenariului de funcţionare la nivelul unităţii de învăţământ, dat fiind faptul că 3 elevi din clase diferite au fost testaţi pozitiv la infectarea cu virusul SARS-COV-2.

În aceste condiţii, aşa cum se anticipa, CJSU Suceava a modificat scenariul de funcţionare pentru colegiul Naţional „Petru Rareş” Suceava, începând cu data de 14 octombrie, în scenariul roşu.

Prefectura Suceava a oferit, în acest context, datele privind scenariile în care funcţionează şcolile din judeţ.

Astfel, potrivit sursei citate, în prezent, din cele 738 unităţi de învăţământ, cu structurile arondate, 466 funcţionează în scenariul verde; 238 în scenariul galben; 34 în scenariul roşu.

Totodată, prefectul a făcut încă un apel către cetăţenii judeţului privind respectarea în continuare a tuturor măsurilor de protecţie, a regulilor de distanţare socială şi a restricţiilor impuse în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: