Alianţa USR PLUS şi-a desemnat candidaţii pentru alegerile parlamentare

Alianţa USR PLUS a organizat, în weekend, alegerile pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie 2020, am fost informaţi ieri, printr-un comunicat de presă.

Aflăm că cei 163 de delegaţi, desemnaţi anterior prin votul membrilor filialelor USR şi PLUS din judeţ, au făcut ca ierarhia finală să arate în felul următor:

> Camera Deputaţilor: 1. Ciornei Radu Tudor, 2. Buburuzan Lorena, 3. Rey Adrian-Radu, 4. Vacariuc Mircea-Călin, 5. Boca Vasile, 6. Grigoraş Augustin Aurel, 7. Zbranca Viorel, 8. Moldovicean Gavril, 9. Hazi Maricel Vlăduţ, 10. Ţăran Ioan Marinel,

> Senat: 1. Mîndruţă Gheorghiţă, 2. Popescu Nicolae-Daniel, 3. Clopotari Adrian Ştefan, 4. Ursu Gianina Carmen.

„Astfel, USR PLUS dovedeşte încă o dată că este singurul partid din România în care candidaţii la funcţii interne sau politice sunt aleşi democratic, prin votul membrilor, nu dictaţi şi ordonaţi în spatele uşilor închise.

Alegerile parlamentare sunt punctul crucial al efortului pe care l-am început împreună, îl continuăm împreună şi nu vom renunţa până când România nu va fi o ţară sănătoasă şi guvernată bine” ni s-a precizat în comunicatul Alianţei USR PLUS. (L.D.C.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: