> Termenul-limită este 20 noiembrie
Viceprimarul Lucian Harşovschi a anunţat luni că se pot depune deja solicitări privind acordarea ajutoarelor pentru încălzirea locuinţei.
Formularul de cerere, a precizat viceprimarul, poate fi procurat de solicitanţi prin: > asociaţiile de proprietari pentru ajutorul la energie termică, electrică şi gaze, în cazul persoanelor care locuiesc în condominii; > sediul Primăriei din Burdujeni – Direcţia de Asistenţă Socială, pentru ajutorul la lemne, energie electrică şi gaz metan, în cazul celor care locuiesc la casă şi nu sunt arondaţi sau organizaţi în asociaţii de proprietari; > site-urile MMJS, ANPIS, Primăria Suceava.
Plafonul de venituri lunare până la care poate fi solicitat ajutorul pentru încălzirea locuinţei este de: > 750 lei/persoană – gaz metan, energie electrică şi lemne; > 1082 lei pentru persoanele singure, beneficiare de încălzire de la sistemul centralizat; > 786 lei/persoană pentru familiile sau persoanele care se gospodăresc împreună, beneficiare de încălzire de la sistemul centralizat.
Pentru a beneficia de ajutor pentru încălzirea locuinţei începând cu luna noiembrie 2020, cererea şi documentele doveditoare pot fi depuse până în data de 20 noiembrie a.c.
Anul trecut au fost depuse şi soluţionate 374 de cereri pentru energie termică, 92 pentru gaz, 60 pentru lemne şi 6 pentru energie electrică, număr reprezentând jumătate din cel din anul 2018, a mai menţionat Lucian Harşovschi. (N.B.)


























Comentarii