Şapte poliţişti, între care un expert criminalist, au anchetat două zile cum a ajuns un câine să aibă înfiptă o tijă metalică în gură

> Câinele a încercat să intre într-o curte şi s-a blocat în ornamentele metalice ale gardului

Şapte poliţişti suceveni, între care un expert criminalist, au anchetat două zile cum a ajuns ca unui câine din Udeşti să-i intre în zona gurii o tijă metalică.

Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, poliţiştii şi Asociaţia „Casa lui Patrocle” au pus bazele unei colaborări pentru eficientizarea activităţilor de prevenire a abuzurilor asupra animalelor şi pentru intervenţia fermă în cazurile de încălcare a Legii privind protecţia animalelor. Prin acest parteneriat, au fost abordate în mod profesionist peste 20 de situaţii în care s-au sesizat diferite abuzuri asupra animalelor sau rele tratamente aplicate acestora. Astfel, s-au întocmit dosare penale, persoanele bănuite fiind cercetate, reţinute în arestul IPJ Suceava şi ulterior deferite justiţiei, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale şi au fost salvate zeci de animale.

O nouă provocare a survenit în cursul zilei de marţi, când Asociaţia „Casa lui Patrocle” a preluat de pe raza comunei Udeşti un căţel care avea înfiptă în zona cavităţii bucale o tijă metalică.

 Imediat poliţiştii s-au autosesizat şi au întocmit un dosar penal, existând suspiciunea comiterii unei infracţiuni de „rănirea sau schingiuirea animalelor”.

În cursul zilelor de marţi şi miercuri, şapte poliţişti, printre care şi un expert criminalist, au desfăşurat activităţi pentru stabilirea circumstanţelor producerii evenimentului.

Între timp, un medic veterinar e efectuat o intervenţie chirurgicală în regim de urgenţă, tija metalică fiind extrasă şi toaletate rănile.

Tija extrasă a fost analizată de poliţiştii criminalişti, după verificări în teren fiind identificate elemente metalice similare în gardul unei proprietăţi de pe raza comunei Udeşti, situată la circa 400 de metri de locul în care a fost identificat căţelul.

O nouă echipă de poliţişti a efectuat comparaţii şi a derulat activităţi de cercetare la faţa locului, constatându-se că în cursul zilei de marţi căţelul a încercat să pătrundă în curtea imobilului printre ornamentele metalice din gardul împrejmuitor, moment în care a rămas blocat. Ulterior, încercând să se elibereze, şi-a agravat starea, un ornament metalic perforându-i cavitatea bucală.

La un moment dat, proprietarul casei, un bărbat de 74 de ani, a văzut animalul şi a încercat să îl elibereze, tăind cu o daltă şi un flex ornamentul metalic al gardului.

În momentul eliberării, animalul a fugit şi nu a mai fost văzut de bărbatul respectiv.

O echipă de poliţişti s-a deplasat ulterior la cabinetul veterinar din municipiul Suceava, medicul veterinar confirmând mecanismul de producere a leziunilor şi excluzând posibilitatea producerii unei mutilări intenţionate ca urmare a unei acţiuni ilicite umane.

Câinele a fost salvat, iar evoluţia sănătăţii sale e foarte bună

Poliţiştii au preluat, pe lângă declaraţia medicului specialist veterinar, şi veştile bune cu privire la starea căţelului: acesta a fost salvat şi evoluţia stării de sănătate este foarte bună, urmând să mai rămână câteva zile la clinica veterinară. Concluziile au fost prezentate şi procurorului de caz.

„Încă o dată s-a demonstrat că munca în echipă, comunicarea permanentă şi parteneriatul instituţional şi social dau roade şi funcţionează. În mai puţin de 48 de ore, poliţişti, voluntari, medici au reuşit să salveze un suflet şi să îşi probeze profesionalismul prin lămurirea unei situaţii de puternic impact social şi emoţional. Mulţumim încă o dată Asociaţiei «Casa lui Patrocle» şi medicului veterinar. Vă asigurăm încă o dată că orice astfel de situaţie este abordată cu profesionalism şi empatie” a transmis purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Suceava, comisar-şef Ionuţ Epureanu. (N.B. Foto: Poliţia Română)

Print Friendly, PDF & Email

Un comentariu

  1. In sfarsit Politia incepe sa/si faca datoria, foarte bine! Sper ca ancheta sa se finalizeze cu pedeapsa aspra pentru BESTIILE care au facut un asemenea gest! Dragi cetateni si domnilor politisti fiti atenti la cei care maltrateaza animalele, pentru ca asa se comporta si cu oamenii! succes anchetatorilor!

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: