Cel mai tânăr primar din judeţ, Ezekiel Belţic, şi-a dorit de mic să fie primar

> El îşi propune să facă schimbări radicale în Salcea: vrea funcţionari respectuoşi şi calificaţi, dezvoltare economică în jurul Aeroportului şi a parcului industrial, dar şi revenirea la statutul de comună

Ezekiel Belţic, primarul ales al oraşului Salcea, cel mai tânăr primar din judeţ, în vârstă de 26 de ani, a declarat la News Bucovina că are mai multe obiective importante pe care să implementeze şi care să ducă la progres.

El a spus că a fost ales primar pentru că avut o strategie eficientă pe care a pus-o în aplicare.

„Dacă Dumnezeu nu era de partea mea, a echipei, nu eram primar al oraşului Salcea. Am avut o strategie eficientă, pe care am pus-o în aplicare încă din momentul în care m-am gândit serios să-mi depun candidatura. De mic mi-am dorit să fiu primar al oraşului Salcea. La începutul acestui an am luat serios în calcul ce fac pentru binele comunităţii din care fac parte” a declarat primarul ales.

Nu mai suporta modul în care erau trataţi cetăţenii de Primăria Salcea

Belţic a spus că s-a decis să candideze pentru că nu mai suporta modul în care erau trataţi cetăţenii de Primăria Salcea, fie că era vorba de aleşi locali sau de funcţionari publici.

„Un om, dacă nu-l poţi ajuta, măcar să-i vorbeşti frumos. Orice problemă are, trebuie să vorbeşti frumos, îl sfătuieşti, îl îndrumi. Nu ştie să facă o cerere, îl înveţi. Are nevoie de un document, îl ajuţi” a spus primarul ales.

El a arătat că s-a pregătit foarte serios pentru această candidatură, a avut sute de corespondenţe cu instituţii ale statului, iar singura instituţie care nu i-a răspuns a fost chiar Primăria Salcea.

Belţic a explicat că a purtat corespondenţă cu diverse instituţii ale statului, astfel încât tot ceea ce transmite electoratului să fie conform adevărului şi dreptăţii şi că nu şi-a dorit să devină primar al oraşului Salcea prin minciună.

El a precizat că a solicitat rapoartele Curţii de Conturi privind activitatea oraşului Salcea, a avut corespondenţă cu ministerele, cu prefecturile, cu privire la revenirea la statutul de comună a unui oraş.

Belţic a menţionat că în rapoarte ale Curţii de Conturi s-a evidenţiat că Primăria Salcea a plătit lucrări neexecutate, că Primăria Salcea nu a depus suficiente proiecte pentru a fi finanţate, că a blocat extinderea unor firme din oraş.

El consideră că primarul care a fost în funcţie 16 ani putea aduce mai multe fonduri în comună, că putea avea mai multe proiecte aprobate.

Ezekiel Belţic a arătat că dezvoltarea din zona Aeroportului, zona industrială, punerea la dispoziţia societăţilor comerciale care doresc să investească în oraşul Salcea de teren concesionat gratuit, unde vor fi aduse utilităţile, sunt măsuri care să atragă investitori pe raza oraşului Salcea.

 Aeroportul este un pilon important în dezvoltarea oraşului

„Cred că pentru noi Aeroportul Internaţional «Ştefan cel Mare» este un pilon important pentru dezvoltarea oraşului. Având în vedere aeroportul, era un motiv ca actuala administraţie să investească mai mult, să facă mai mult pentru cetăţenii oraşului Salcea” a spus Belţic.

El a anunţat că în prima săptămână vrea să reinstaureze respectul, bunul-simţ, educaţia în cadrul Primăriei.

„Fiecare funcţionar va fi la dispoziţia cetăţeanului în fiecare moment al programului de lucru” a spus primarul ales.

Salcea nu îndeplineşte minimii indicatori pentru a fi oraş

Belţic a menţionat că un punct important este revenirea la statutul de comună, având în vedere că Salcea nu îndeplineşte indicatorii minimali de a fi oraş.

El a spus că deja există un precedent, localitatea Băneasa din judeţul Constanţa, care anul trecut a revenit la statutul de comună. Paşii procedurali au fost referendum urmat de iniţierea unui proiect de lege, care apoi a fost adoptat de Parlament şi promulgat de preşedinte.

Totodată, el a arătat că vor exista şedinţe în care fiecare funcţionar va explica la sfârşitul săptămânii ce activitate a avut şi ce sarcini a îndeplinit din cele dispuse la începutul săptămânii, aceste şedinţe urmând să fie transmise live.

Belţic a mai anunţat că funcţionarii care nu îndeplinesc criteriile vor fi trimişi la cursuri de perfecţionare, pentru a avea gradul de pregătire necesar, indiferent de vârsta pe care o au.

„Vrei să lucrezi în Primăria Salcea, te califici şi lucrezi ca în anul 2020. Nu mai lucrăm ca în anul 2000 sau 1950. Trebuie să ne adaptăm mersului” a spus Belţic.

Mai mult, va deveni funcţională o aplicaţie a Primăriei, dar că şi pe site se vor publica, zilnic, sumele de bani intrate pe fiecare categorie în parte, precum şi cheltuielile făcute şi natura lor.

El a mai spus că vor fi restituite proprietăţile de care cetăţenii au fost deposedaţi ilegal.

Belţic a mai arătat că doreşte ca actele de identitate să fie emise de Primăria Salcea, întrucât în condiţiile actuale un locuitor al oraşului are de făcut foarte multe drumuri în Suceava în acest scop.

Primarul ales a spus că va pune accent pe sprijinirea elevilor, astfel încât aceştia să fie stimulaţi să aibă performanţă. El consideră că educaţia este foarte importantă pentru dezvoltarea unei comunităţi. (N.B.)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI