Două personalităţi marcante ale vieţii culturale sucevene, „venite să ne dăruiască din truda lor”, au fost prezente în faţa admiratorilor lor, într-o manifestare minunată, un proiect coordonat de Lucia Puşcaşu, care a avut loc la Galeria de Artă „Ion Irimescu” din Suceava. O galerie care, aşa cum a spus în cuvântul de deschidere preşedinta Filialei Suceava a Uniunii Artiştilor Plastici, Camelia Rusu Sadovei, s-a aflat într-una din zilele sale importante. „Itinerare vizuale” se numeşte expoziţia de pe simezele galeriei sucevene a binecunoscutei artiste Lucia Puşcaşu, care a ţinut să o aibă alături, la prima sa expoziţie de peisaj, pe la fel de cunoscuta Doina Cernica, scriitoare şi eseistă, care a lansat o nouă carte, „Hansel şi Gretel în Pădurea Luminoasă”.
Prima expoziţie de peisaj a Luciei Puşcaşu
„Imagini pe care le-am interpretat în zone de documentare şi în tabere de creaţie care au avut loc în ţară şi la Balcic, din 2004 până în 2015” alcătuiesc expoziţia Luciei Puşcaşu, care a şi prezentat-o, în cuvinte mărturisitoare. Şi, de asemenea, lucrări de pe coasta amalfitană, în special oraşul Ravello, „pe unde au călcat artişti din mai multe zone ale culturii, între ei şi Richard Wagner”, vila în care a locuit acesta, Vila Rufolo, regăsindu-se între lucrările artistei. Şi, bineînţeles, unicele peisaje din Bucovina.
Dacă cele de aici au culori „mai grele, culorile muntelui”, în cele din Amalfi, unde se întâlneşte soarele cu marea, predomină culorile acesteia, predomină lumina.
Multă culoare se regăseşte în tablourile Luciei Puşcaşu. Vorbind despre culori, artista l-a evocat pe cel care i-a fost profesor, Mircea Ispir, „pe care nu o să îl uit niciodată, care desena prin culoare şi cred că am moştenit acest lucru de la dumnealui”. Este profesorul care i-a dat şi un sfat foarte bun, care „a simţit că sunt făcută pentru tapiserie”, artă în care Lucia Puşcaşu a confirmat, la nivel de excelenţă, de nenumărate ori.
Un omagiu adresat profesorului, dar şi o recunoaştere a importanţei lucrului cu elevii, „de la care am învăţat foarte multe”, Lucia Puşcaşu fiind, vreme îndelungată, şi profesor la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
O întâlnire cu o altă Lucia Puşcaşu
„Talentul său este asemenea unui diamant preţios în sine, cu atât mai preţios cu cât este şlefuit prin studii universitare, prin efortul de autoperfecţionare şi printr-o introspecţie permanentă, de asemenea valorizatoare” a spus scriitoarea şi eseista Doina Cernica despre artista Lucia Puşcaşu. Expoziţia, „care ne relevă o altă faţetă a acestui diamant”, prilejuieşte o întâlnire cu o Lucia Puşcaşu necunoscută, pentru că, deşi peisajele s-au aflat între lucrările cu care a participat la expoziţii de grup, în anuale, saloane sau în cele personale, acum „dezvăluie cu mult mai multe decât în cele văzute în expoziţiile amintite”.
„Frapează culoarea, surprind întâlnirile îndrăzneţe, dar rafinate” ale culorilor calde cu cele reci, întâlniri „care nu se supun cerinţelor artelor plastice”. „Lucia Puşcaşu acţionează în peisaj schimbând culorile şi modifică realitatea, o scoate în evidenţă, fără să ne-o înstrăineze.”
Fascinată de pomi şi de flori, fascinată de culoare şi de lumină, aşa o vede Doina Cernica pe Lucia Puşcaşu. „Razele de lumină, care nu întâmplător se găsesc în exclusivitate în peisajele din Bucovina, care coboară asupra gospodăriei tradiţionale, asupra inventarului casnic, asupra lemnelor, aceste raze au ceva din strunele unei viori.”
Aceste lucrări alcătuiesc, toate, împreună, o expoziţie minunată‚ o expoziţie care, pe lângă artistul tapiser, artistul pictor, grafician, ne arată o Lucia Puscaşu „peisagistă de clasă”.
„Hansel şi Gretel în Pădurea Luminoasă” – „o sărbătoare a culorii, o celebrare a artei
Părtaş la această „conjugare a artelor”, Alexandru Ovidiu Vintilă, preşedintele Societăţii Scriitorilor Bucovineni, redactor-şef al revistei „Bucovina literară”, a apreciat ca fiind o idee bună ca la vernisaj să aibă loc şi o lansare de carte, „literatura articulându-se perfect cu semnul grafic al artei plastice”. Cu atât mai mult cu cât ceea ce apare în cartea Doinei Cernica este „tot o sărbătoare a culorii, o celebrare a artei, în adevăratul sens al cuvântului”.
„Hänsel şi Gretel în Pădurea Luminoasă”, apărută la Editura „Muşatinii Suceava, ţine de literatura de călătorie, în cazul de faţă fiind „una eminamente de suflet”, autoarea creionând în interiorul ei o lume extrem de complexă, în care „mirajul estetic se împleteşte excelent cu luciditatea şi cu o autenticitate a scrisului de-a dreptul cuceritoare” a spus Alexandru Ovidiu Vintilă.
Scrisă după o vizită la Barcelona împreună cu întreaga familie, inclusiv cu nepoţii, cartea „are o tentă iniţiatică”, fiind interesant de urmărit trăirile autoarei şi felul în care ea reuşeşte să le transmită, „cu o acurateţe demnă de un scriitor stăpân pe uneltele sale de lucru”.
„O carte care poate fi văzută şi ca o poveste, care introspectează spaţiul şi timpul, care pune întrebări şi dă răspunsuri, un volum nu doar constatativ, pe modelul ghidului de turism ce cuprinde doar o înşiruire de obiective, ci o carte lucrată stilistic, cu inflexiuni poetice, un volum ce continuă paradigma iniţiată de Octavian Paler privind memorialul de călătorie într-o epocă de explozie a imaginii.”
Şi, pentru că este scrisă de un autor cu experienţă, cartea are o arhitectură bine gândită, fiind scrisă nu la primele impresii ale spontaneităţii, ci aşezată, gândită, exact cum face un autor veritabil”.
Răsplată cu raze de soare
A fost, în „micuţa galerie a oraşului”, cum a prezentat-o, oftând, Camelia Rusu Sadovei, o întâlnire între iubitorii culorii şi ai cuvântului. Răsplătită spre final cu raze calde de soare, spre bucuria Luciei Puşcaşu, căci „dacă nu este soare, nici creaţiile mele nu ies aşa cum aş dori”, şi îmbogăţită de darul redactorului-şef al „Bucovinei literare”, Alexandru Ovidiu Vintilă, numărul 4-5-6 (350-351-352), proaspăt ieşit din tipar, fiind oferit participanţilor.





























Comentarii