Documentar

Alexandr Kerenski

(1881-1970)

În Rusia anului 1917 are loc o dublă revoluţie. Prima, în februarie/martie, o revoluţie liberală, tipică veacului al XIX-lea, a doua, în octombrie/noiembrie, o revoluţie bolşevică.

În prima revoluţie, cea liberală, se afirmă ca ministru al Justiţiei şi mai apoi ca prim-ministru Alexandr Kerenski. Născut la Simbirsk (1881), ca şi Lenin, cu studii medii la Taşkent şi superioare la Universitatea din St. Petersburg, devine avocat specializat în cauze politice. Este considerat un Marat şi un Robespierre al ruşilor.

Orator strălucit, plin de imaginaţie, şi-a câştigat numeroşi adepţi printre reprezentanţii clasei muncitoare. Ca membru al Partidului Revoluţionar Socialist (1905), militează încă înainte de Primul Război Mondial pentru asasinarea ţarului. Spre sfârşitul anului 1916 devine secretarul celei mai puternice loji francmasonice din Rusia. Acest fapt l-a ajutat atunci când a ajuns în vârful piramidei puterii să încheie multe alianţe politice pe baza reţelelor masonice. În timpul cât a fost prim-ministru, Alexandr Kerenski nu voia să se afişeze făţiş nici cu bolşevicii, nici cu generalii albi. Şi-a imaginat întotdeauna că trebuie să mai fie şi “o a treia cale”.

S-a ghidat după modelul Revoluţiei franceze

Lui îi revine meritul de a fi abolit discriminarea etnică, religioasă şi pedeapsa cu moartea. S-a ghidat după modelul Revoluţiei franceze, determinând Guvernul Provizoriu să aleagă Marseilieza ca imn naţional, a numit “comisari revoluţionari”, a propus convocarea unei “Adunări Constituante”. Alexandr Kerenski considera că domnia legii este sacră. De exemplu, atunci când Guvernul Provizoriu a emis mandat de arestare împotriva lui V. I. Lenin, în vara anului 1917, datorită legăturilor lui suspecte cu nemţii, Kerenski a subliniat că “Trebuie să răspundă în faţa legii. Numai în faţa legii”.

Amendat de istorie, „Clovnul” a murit după Lenin şi Stalin

Dar istoria l-a amendat cu severitate. După cele 8 luni de guvernare s-a simţit marginalizat şi a fost trădat de generalii Kornilov, Denikin, Lukomski, Markov şi alţii, care au încercat o lovitură de stat ce a fost înăbuşită cu ajutorul bolşevicilor. Din acel moment a crescut prestigiul bolşevicilor, iar acţiunile lui Kerenski s-au prăbuşit total. Dacă ar fi să concluzionez, Alexandr Kerenski şi-a pierdut toată autoritatea, exact cum s-a întâmplat şi cu Gorbaciov, 74 ani mai târziu.

Din momentul accederii lui V. I. Lenin la putere (octombrie/noiembrie 1917) şi până în 1922, Alexandr Kerenski a stat ascuns în Rusia sau în Finlanda, pentru ca în 1922 să plece la Berlin, iar apoi la Paris. În 1940, după ocuparea Franţei de trupele germane, a plecat la New York, unde a rămas până în 1960. În acest an s-a mutat la Institutul Hoover de la Universitatea Stanford din California. În 1970 a decedat la New York, supravieţuindu-i atât lui Lenin, cât şi lui Stalin o lungă perioadă de timp.

În exil, Alexandr Kerenski a scris foarte mult. La Paris a editat “Zilele”, un săptămânal de limbă rusă şi o revistă, “Rusia Nouă”, în care şi-au expus opiniile un număr mare de foşti politicieni, scriitori, filosofi şi oameni obişnuiţi.

Aceste opinii l-au înfuriat nespus de mult pe Stalin, care le-a ordonat lui Iagoda şi Beria, foşti şefi ai NKVD, să-l supravegheze şi chiar să-l suprime pe “Clovnul”. Acesta era numele conspirativ pe care i l-au dat serviciile secrete sovietice lui Kerenski.

În exil, Kerenski s-a bucurat de o mare popularitate în rândul evreilor. Aceştia nu au uitat niciodată luna aprilie a anului 1917, când Guvernul Provizoriu le-a acordat drepturi egale. De altfel, ambele publicaţii menţionate mai sus au fost sponsorizate de Berenson, o evreică foarte bogată.

Încă din 1918, în lucrarea “Din depărtare” (Izdaleka) Kerenski afirma: “Bolşevismul este socialismul sărăciei şi al foamei. Socialismul nu poate fi conceput fără componenta sa democratică. Eliberarea socială rămâne un simplu deziderat într-un stat care nu respectă personalitatea omului şi drepturile lui”.

Se cunoaşte din această lucrare că el a extins această opinie şi asupra ţarului Nicolae al II-lea. La şedinţa Sovietului Moscovei din 20 martie 1917, a încercat să-i readucă la tăcere pe cei care strigau “Moartea ţarului! Executaţi-l pe ţar!”, asigurând asistenţa că “Asta nu se va întâmpla atâta timp cât suntem noi la putere. Ne-am asumat răspunderea pentru securitatea ţarului şi a familiei sale. Ne vom îndeplini cu conştiinciozitate această obligaţie; am să-l conduc eu însumi la Murmansk, în drum spre Anglia”. Însă guvernul britanic a refuzat să primească familia imperială, astfel că Guvernul Provizoriu i-a transferat la Tobolsk, considerat locul cel mai sigur din Rusia.

Atât cât au trăit, Lenin şi, mai apoi, Stalin l-au atacat foarte dur pe Kerenski. Din lucrarea “Culegere de articole despre Lenin”, vol. 18, Moscova, 1931, p. 33, aflăm că V. I. Lenin l-a poreclit pe Kerenski “lăudărosul”, făcându-l răspunzător de ruina şi haosul din Rusia. “Astfel de oameni trebuie izbiţi de perete şi, dacă totuşi rezistă, nu mai rămâne decât să fie înecaţi în noroi”. Asemenea expresii înlocuiau adesea argumentele de ordin politic. Alexandr Kerenski s-a abţinut să răspundă pe acelaşi ton. Chiar şi la bătrâneţe, deşi ştia cât de arogant se purtase Lenin cu el, nu l-a etichetat în niciun fel pe omul care îl condamnase la uitare, lăsând istoriei dreptul de a emite judecăţi de valoare.

Prof. CONSTANTIN TÂRZIU

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: