În spitalele din judeţ, duminică erau internaţi 247 de pacienţi Covid-19

> 60 aveau forme severe sau grave ale bolii

 Prefectura Suceava a informat că, duminică, conform datelor centralizate de Direcţia de Sănătate Publică, în judeţ se înregistrau 5.265 de persoane declarate vindecate de Covid-19.

Potrivit sursei citate, la nivelul judeţului, în anterioarele 24 de ore, au fost internate 11 persoane diagnosticate cu Covid-19, în acelaşi interval de timp fiind externate 21 persoane declarate vindecate.

Astfel, din totalul celor 621 pacienţi internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 190 pacienţi erau diagnosticaţi cu Covid-19, 127 erau în zona tampon şi 304 aveau alte afecţiuni (non-Covid). Din cei 190 pacienţi diagnosticaţi Covid-19, 68 prezentau forme medii ale bolii; 62 – forme uşoare; 38 – forme severe; 22 prezentau forme grave şi erau internaţi în secţia ATI, trei pacienţi fiind ventilaţi mecanic.

În aceste condiţii, spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispunea duminică de 308 de paturi libere, dintre care 33 pentru pacienţi Covid-19, 199 în sectorul non-Covid şi 76 pentru zona tampon. La unitatea ATI erau disponibile două paturi pentru pacienţi Covid şi 6 paturi pentru pacienţi non-Covid. De asemenea, erau 22 de ventilatoare libere, dintre care 7 pentru pacienţi Covid-19.

În Spitalul Municipal Rădăuţi erau internaţi 57 pacienţi diagnosticaţi cu Covid-19 şi 4 persoane suspecte de infecţie cu noul coronavirus.

„Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecţiei cu noul coronavirus, sunt declarate pacienţi diagnosticaţi Covid-19, fără a fi influenţată statistica în ceea ce priveşte numărul de internări” a precizat Prefectura Suceava. (N.B.)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: